Efectele radiațiilor ionizante eliberate în urma dezastrului nuclear de la Centrala Nucleară de la Cernobîl din 1986 pot fi identificate și în ADN-ul copiilor celor expuși atunci, arată un nou studiu. Este pentru prima dată când o legătură între expunerea părinților și modificări genetice la următoarea generație este demonstrată clar, scrie Science Alert.
Cercetările anterioare nu au reușit să stabilească fără echivoc dacă aceste leziuni genetice pot fi transmise de la părinte la copil. De această dată, echipa coordonată de cercetători de la Universitatea din Bonn a analizat un alt tip de modificări genetice.
În loc să caute mutații noi apărute pur și simplu la copii, specialiștii au investigat așa-numitele mutații de novo grupate (cDNMs) – adică două sau mai multe mutații aflate foarte aproape una de alta, prezente la copii, dar absente în ADN-ul părinților. Acestea ar putea apărea în urma ruperii lanțurilor de ADN ale părinților, provocată de radiații.
Rezultatele au indicat o creștere semnificativă a numărului acestor mutații grupate la copiii părinților expuși la radiații. Mai mult, există o legătură între doza estimată de radiații primită de părinte și numărul de astfel de grupuri identificate la copil.
Studiul s-a bazat pe secvențierea completă a genomului pentru 130 de copii ai lucrătorilor implicați în operațiunile de curățare de la Cernobîl, 110 copii ai unor operatori radar militari germani posibil expuși la radiații accidentale și 1.275 de copii ai unor părinți fără expunere la radiații, folosiți drept grup de control.
În medie, au fost identificate 2,65 mutații grupate per copil în cazul grupului Cernobîl, 1,48 în grupul operatorilor radar și 0,88 în grupul de control. Deși cercetătorii menționează că valorile ar putea fi ușor supraestimate din cauza limitelor datelor, diferențele au rămas semnificative chiar și după ajustări statistice.
Explicația posibilă este că radiațiile favorizează formarea unor molecule foarte reactive, capabile să fragmenteze ADN-ul. Dacă aceste rupturi nu sunt reparate perfect, pot rămâne în urmă grupurile de mutații observate în studiu.
Partea încurajatoare este că impactul asupra sănătății pare redus. Copiii părinților expuși nu au prezentat un risc mai mare de îmbolnăvire. Un motiv este că multe dintre aceste mutații apar în zone ale ADN-ului care nu codifică direct proteine.
Pentru comparație, se știe deja că vârsta înaintată a tatălui la momentul concepției este asociată cu un număr mai mare de mutații genetice transmise copiilor, iar riscurile legate de vârstă par a fi mai mari decât cele asociate expunerii la radiațiile analizate în acest studiu.
Există totuși și limite. Expunerea inițială a avut loc în urmă cu aproape patru decenii, astfel că estimările privind dozele de radiații s-au bazat pe documente vechi și dispozitive de măsură de la acea vreme. În plus, participarea la studiu a fost voluntară, ceea ce poate introduce un anumit grad de eroare.
Chiar și așa, concluzia este clară: expunerea îndelungată la radiații ionizante poate lăsa urme subtile în ADN-ul generațiilor următoare.
Ştiri video recomandate
