Antena 3 CNN Life Știinţă Nimeni nu ştie ce este. O structură arheologică misterioasă, descoperită în Israel

Nimeni nu ştie ce este. O structură arheologică misterioasă, descoperită în Israel

Nimeni nu ştie ce este. O structură arheologică misterioasă, descoperită în Israel
Sursa foto: Foto: www.livescience.com
02 Iul 2013   •   10:32
O structură arheologică misterioasă de formă circulară a fost găsită pe fundul unui lac din Israel, relatează Le Monde.

Descoperirea a fost făcută în 2003 cu ajutorul unui sonar pe fundul Lacului Tiberiada din nord-estul ţării, un lac cunoscut şi sub numele de Marea Galileei, după denumirea regiunii în care se află.

Pe ţărmul orientat spre sud-vest, la doar câteva sute de metri de plajă, cercetătorii au descoperit un disc întunecat de mari dimensiuni, având un diametru de 50 de metri.

De atunci, nimic nu s-a mai întâmplat. Asta până recent, când o misiune de cercetare a fost organizată în apele tulburi şi puţin adânci ale lacului.

Oamenii de ştiinţă au descoperit o structură stâncoasă conică, pe un fundal nisipos. În partea cea mai înaltă a sa, obiectul măsoară 10 metri în raport cu baza, care este cufundată într-un strat de sedimente care are grosimea de 2-3 metri.



Imaginile realizate cu ocazia acelei scufundări arată că structura este compusă din blocuri mari de bazalt.

Cercetătorii susţin că structura, cu un volum de 25.000 de metri cubi şi o greutate de 60.000 de tone, a fost construită de om.

"E ceva foarte enigmatic, foarte interesant. Nu ştim ce înseamnă, nu îi cunoaştem funcţia. Ştim doar că este acolo, că este enorm şi că e ceva neobişnuit", a declarat arheologul israelian Dani Nadel de la Universitatea Haifa.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, neobişnuita structură "indică o societate complexă şi bine organizată, dotată cu capacităţi de planificare şi cu mijloace economice însemnate".



 

 

×
Subiecte în articol: Israel descoperire arheologica
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close