O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford a descoperit o moleculă cunoscută sub numele de pTos și care la aceste reptile promovează o senzație de sațietate după mese foarte copioase. Acum este studiată pentru dezvoltarea de noi medicamente pentru slăbit.
Șerpii au obiceiuri alimentare foarte specifice. Pitonii, în special, pot consuma o pradă întreagă care cântărește aproape 100% din greutatea lor corporală, apoi pot petrece luni întregi, uneori chiar mai mult de un an, complet înfometați. Evident, metabolismul lor este unic.
Într-adevăr, studiindu-l, un grup de cercetători de la Stanford a identificat o moleculă foarte promițătoare, ale cărei niveluri din sângele pitonilor cresc imediat după o masă copioasă. Se numește para-tiramină-O-sulfat (pTos). Experimentele lor, descrise în Nature Metabolism şi preluată de La Stampa, au demonstrat o capacitate promițătoare de a suprima pofta de mâncare chiar și la mamifere, ceea ce o face o alternativă potențială la medicamentele de ultimă generație pentru slăbit.
Un metabolism extrem
Pitonii sunt animale capabile să treacă de la o stare de repaus metabolic la o activitate digestivă frenetică în câteva ore. În timpul excesului alimentar care urmează după o vânătoare reușită, organele lor interne își pot dubla dimensiunea, iar metabolismul lor se accelerează de până la patruzeci de ori. În schimb, în timpul lungilor luni de post, acești șerpi conservă energia cu o eficiență extraordinară.
Cercetătorii au emis ipoteza că, în timpul acestui ciclu extrem, trebuie să existe semnale chimice puternice pentru a regla echilibrul energetic și sațietatea și le-au descoperit studiind două specii de pitoni (pitoni birmani și pitoni roșii) în laboratorul lor.
În căutarea metaboliților
Analizând peste 200 de metaboliți ale căror niveluri au crescut în sângele pitonilor după o masă copioasă, oamenii de știință au izolat pTos. Este un derivat al aminoacidului tirozină, ale cărui niveluri în corpul pitonilor cresc de peste o mie de ori în timpul meselor. Cercetarea a demonstrat că, atunci când a fost injectată în șoareci de laborator, această moleculă a activat neuroni specifici din hipotalamusul ventromedial, zona creierului responsabilă de controlul foamei. Rezultatul a fost o reducere imediată a consumului de alimente la rozătoare, care au pierdut până la 9% din greutatea corporală în decurs de o lună, fără a experimenta efectele secundare tipice altor tratamente, cum ar fi greața sau degradarea gustului.
Comparația
Spre deosebire de ultima generație de medicamente anti-obezitate, popularii agoniști (n.red. substanțe chimice care se leagă de receptorii celulari și îi activează, declanșând un răspuns biologic similar cu cel al substanțelor naturale din corp) ai receptorilor GLP-1 (n.red. hormonii intestinali care reglează glicemia și cresc senzația de sațietate după mese), care acționează prin încetinirea golirii gastrice pentru a prelungi sațietatea, pTos pare să funcționeze exclusiv prin intermediul unui semnal neurologic de sațietate.
În studiile clinice preliminare efectuate pe şoareci, molecula nu a afectat nivelurile de zahăr din sânge sau aportul de apă, sugerând un mecanism de acțiune mai țintit. În plus, pTos este prezent în mod natural, deși în cantități mult mai mici, în sângele uman după mese și, prin urmare, s-ar putea dovedi eficient și la specia noastră.
Prin urmare, pTos ar putea deveni baza unei noi clase de suplimente metabolice sau medicamente inspirate din natură. Deși drumul către studiile pe oameni este încă lung, descoperirea confirmă modul în care studierea unor adaptări extreme evolutive poate oferi soluții inovatoare pentru boli metabolice complexe, cum ar fi obezitatea și diabetul.
Nu este o coincidență faptul că hormonii intestinali care reglează glicemia și cresc senzația de sațietate după mese numiţi şi GLP-1 au provenit dintr-o descoperire la monstrul Gila, o șopârlă mare din America de Nord care poartă aceste molecule în saliva sa veninoasă.
Ştiri video recomandate
