Antena 3 CNN Life Știinţă Planeta vizibilă în ianuarie 2026. Se poate vedea cu ochiul liber, fiind mai strălucitoare decât orice stea de pe cerul nopții

Planeta vizibilă în ianuarie 2026. Se poate vedea cu ochiul liber, fiind mai strălucitoare decât orice stea de pe cerul nopții

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 14:44 13 Ian 2026 Modificat la 14:45 13 Ian 2026
luna si jupiter
Jupiter este probabil cel mai fascinant obiect de pe cer. Foto: Getty Images

Jupiter, cea mai mare planetă din Sistemul Solar, strălucește în această perioadă ca o „stea” argintie intensă în constelația Gemenilor, jos pe cer, spre est-nord-est. Deși există mai multe planete vizibile pe cer în 2026, Jupiter formează un triunghi inegal foarte vizibil alături de „stelele gemene” Pollux și Castor, motiv pentru care este imposibil să-l ratezi, potrivit Space

Începând de sâmbătă, 10 ianuarie, Jupiter a ajuns în punctul ceresc aflat exact opus Soarelui, poziție numită „opoziție”. Dacă orbitele planetelor ar fi cercuri perfecte, acest moment ar coincide și cu cea mai mică distanță dintre Pământ și Jupiter: 632,9 milioane km.

Opoziția apare atunci când Pământul, care se deplasează mai rapid pe orbită, îl ajunge din urmă pe Jupiter, iar Soarele, Pământul și Jupiter se aliniază, Pământul fiind la mijloc. 

Jupiter va atinge punctul său cel mai îndepărtat de Soare, afeliul, pe 28 decembrie 2028, când se va afla la aproximativ 815,7 milioane km de steaua noastră.

Aproape o stea

După Lună și Soare, Jupiter este probabil cel mai fascinant obiect de pe cer pentru observatorii cu telescop și a ocupat mereu un loc special în inimile pasionaților de astronomie. El oferă un adevărat spectacol: o atmosferă extrem de dinamică și o suită de sateliți strălucitori.

Această planetă gigantică, ce are aproape de 2,5 ori masa tuturor celorlalte planete la un loc, are nevoie de aproape 12 ani tereștri pentru a înconjura Soarele. 

Cu un diametru ecuatorial de 142.984 km, Jupiter este cea mai mare planetă: o sferă colosală de hidrogen și heliu, fără o suprafață solidă. Oamenii de știință nu cunosc încă exact structura nucleului său. Datele recente, inclusiv cele obținute de misiunea Juno a NASA, sugerează că nu există o delimitare clară între un nucleu solid și restul planetei. În schimb, Jupiter ar avea un „nucleu diluat”, în care elementele grele, precum roca și metalul, sunt dizolvate într-un mantou gros de hidrogen metalic, acoperit de un strat masiv de nori multicolori de hidrosulfură de amoniu.

Benzile de nori și sateliții

Cu binoclul, Jupiter apare ca un mic disc. Un telescop de dimensiune medie dezvăluie însă benzi întunecate, zone luminoase și o multitudine de structuri și alte detalii care se schimbă constant.

Jupiter se rotește mai repede decât orice altă planetă din Sistemul Solar: o rotație completă durează mai puțin de 10 ore. Această viteză produce o bombare ecuatorială ușor de observat prin telescop. 

Pe lângă benzile sale impresionante, cea mai mare comoară a lui Jupiter sunt cei patru sateliți galileeni, care se întrec într-un dans continuu în jurul planetei, schimbându-și pozițiile de la o oră la alta. Chiar și un binoclu stabil de 7x îi poate dezvălui ca mici stele aliniate aproape perfect.

În săptămânile următoare, Jupiter va urca tot mai sus pe cer. După momentul de glorie al opoziției, Jupiter va părea în fiecare seară puțin mai sus și va continua „dansul” său ceresc cu Pollux și Castor.

Pe 27 februarie, acest triunghi va deveni aproape isoscel, iar alături de Pollux și Castor va apărea și o Lună aproape plină. Spectacolul adevărat are loc însă la sfârșitul lunii mai și începutul lui iunie, când trei planete și Luna vor crea un adevărat balet ceresc.

Pe 20 mai, o Lună subțire în formă de seceră va apărea deasupra lui Jupiter. În ultima săptămână din mai, la o oră după apus, Venus va urca spre el. Pe 9 iunie, cele două vor străluci jos, spre vest-nord-vest. Iar pe 16 iunie, o Lună subțire va apărea la dreapta lui Jupiter, iar sub ea se va afla Mercur.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Jupiter planeta

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close