Fanii universului „Dune” se pregătesc pentru o nouă călătorie pe Arrakis: primul trailer pentru „Dune: Part Three”, ultimul film din trilogia regizată de Denis Villeneuve, a fost lansat marți.
Timothée Chalamet, care îl interpretează pe Paul Atreides, a publicat pe Instagram un prim cadru din film, confirmând revenirea sa în rolul prințului devenit lider mesianic.
Pelicula este programată să ajungă în cinematografe pe 18 decembrie, unde va concura direct cu „Avengers: Doomsday”, scrie Variety.
Noul film continuă povestea din „Dune: Part Two” (2024), în care Paul Atreides își asumă destinul alături de mama sa, Lady Jessica, interpretată de Rebecca Ferguson. Ajuns pe planeta deșertică Arrakis, el se alătură fremenilor și dezvoltă o relație cu Chani, personaj jucat de Zendaya, în timp ce luptă împotriva casei Harkonnen. La finalul celui de-al doilea film, Paul își învinge dușmanii și declanșează un război sfânt împotriva Marilor Case.
Distribuția va include atât actori reveniți, cât și nume noi. Florence Pugh și Léa Seydoux vor avea roluri extinse, după apariții scurte în filmul anterior, alături de Anya Taylor-Joy, care a interpretat versiunea adultă a Aliei. Revin și Josh Brolin (Gurney Halleck) și Jason Momoa (Duncan Idaho), iar Robert Pattinson se alătură distribuției în rolul antagonistului Scytale.
Are you ready? #DuneMovie
— DUNE (@dunemovie) March 16, 2026
Be the first to see the teaser, live on TikTok. Tomorrow at 9:00am PT / 12:00pm ET pic.twitter.com/wCSTjceX4s
Proiectul este dezvoltat de Legendary Pictures, iar filmul va fi inspirat din romanul „Dune Messiah” (1969), a doua carte din seria scrisă de Frank Herbert. Regizorul Denis Villeneuve a declarat încă din 2023 că lucrează la scenariu și că ideea unui al treilea film era „un vis” care „are perfect sens”.
— DUNE (@dunemovie) March 16, 2026
Succesul precedentului film a consolidat planurile pentru continuare: „Dune: Part Two” a câștigat două premii Oscar din cinci nominalizări și a generat încasări de peste 714 milioane de dolari la nivel global.
Și coloana sonoră este deja în lucru. Celebrul compozitor Hans Zimmer a dezvăluit că a început să pregătească muzica pentru al treilea film încă din timpul producției pentru „Dune 2”, sugerând că echipa știa deja direcția în care va continua povestea.
„Dune: Part Three” va încheia saga lui Paul Atreides, aducând pe marele ecran finalul uneia dintre cele mai apreciate serii science-fiction din ultimii ani.