Autobuzele turistice "Bucharest City Tour" revin pe traseele din Capitală începând de vineri, acestea urmând să circule la sfârşitul săptămânii, de vineri până duminică, între orele 10:00 şi 21:00.
Vor circula două autobuze supraetajate, cu o capacitate de 83 de locuri fiecare, iar numărul lor poate fi suplimentat până la şase, pe parcursul verii, în funcţie de cerere, a anunţat municipalitatea.
Traseul autobuzelor "Bucharest City Tour" are 16 km dus - întors cu 15 staţii, trecând prin Piaţa Presei - Arcul de Triumf - Piaţa Victoriei - Piaţa Romană - Piaţa Universităţii - Palatul Parlamentului - Piaţa Unirii.
Tariful în prima lună va fi unul promoţional, de 49 de lei pentru adulţi, 25 de lei pentru copiii între 4 şi 14 ani, în timp ce copiii sub 4 ani au gratuitate
Biletele se pot cumpăra atât din autobuz, cu cardul, cât şi la centrele de vânzare STB, având o valabilitate o zi întreagă.
Cele două autobuze turistice vor circula cu o frecvenţă de 40 de minute, în funcţie de trafic.
În fiecare autobuz există un însoţitor de bord care coordonează accesul şi înmânează vizitatorilor harta traseului.
În plus, pe scaune, sunt coduri QR prin care călătorii pot descărca, prin scanare, un ghid audio în patru limbi - română, engleză, franceză şi italiană- şi asculta, în căşti, povestea fiecărui obiectiv turistic de pe traseu.
Autobuzele turistice au fost lansate în toamna anului trecut, iar vremea le-a permis să circule doar 39 de zile. Atunci, au transportat 8.300 de călători şi au avut încasări de 500 de milioane de lei.