Doi soți din Cluj-Napoca, împreună cu cei trei copii și câinele familiei, au pornit cu autorulota într-o aventură de câteva luni, din România, pe Drumul Mătăsii, până în Asia de Sud-Est. Ei au povestit, în exclusivitate pentru Antena3.ro, ce i-a făcut să aleagă o astfel de călătorie, cum se descurcă familia pe drum și ce locuri unice în lume au descoperit până acum.
Oana și Attila Hajos, ambii în vârstă de 43 de ani, mai călătoriseră cu autorulota prin Europa. Ideea de a merge mai departe, spre est, a venit firesc, din dorința de a transforma o călătorie într-o experiență mult mai amplă.
„Cum în trecut am mai călătorit cu autorulota prin Europa, ne-am gândit că ar fi tare interesant să o luăm spre est. Asia Centrală însemna o vară lungă în autorulotă. Apoi ne-am gândit: de ce să ne oprim? Putem continua în China”, povestește Oana.
Planul a însemnat însă mult mai mult decât simpla alegere a unei destinații pe hartă. Pentru China, familia a avut nevoie de documentare serioasă, de permis și de plăcuțe chinezești.
„Știam că este extrem de dificil, dar cu foarte multă documentare am reușit să obținem informațiile necesare, apoi permis și plăcuțe chinezești”, spune Oana.
Traseul lor a pornit din România și trece prin Bulgaria, Turcia, Georgia, Kazakhstan, Uzbekistan, Kyrgystan, China, Laos, Thailanda, Cambodgia și Vietnam.
Din România, prin Asia Centrală, până în China
În primăvară, familia era în Turcia, apoi a traversat Georgia, iar la finalul lunii mai a intrat în Rusia, de unde a început drumul prin Asia Centrală.
Familia nu aleargă după kilometri și nici nu încearcă să bifeze cât mai multe obiective într-un timp cât mai scurt. Dimpotrivă, ritmul este unul lent, cu opriri de câteva zile în același loc.
„Noi mergem foarte încet și ne oprim des câteva zile ca să nu fie obositor. Ne place să explorăm cât de mult ne permit vizele toate țările”, explică Oana.
În acest moment, aventura a ajuns în China. Familia se află, de aproximativ o săptămână în provincia Gansu și se îndrepta spre Beijing, cu un obiectiv clar pentru etapa următoare: Thailanda.
China pare să fie însă una dintre cele mai spectaculoase experiențe de până acum. Familia a traversat deja o mare parte din deșert, iar peisajul i-a făcut să simtă că au ajuns într-o altă lume.
„Cred că China va fi cea mai spectaculoasă țară de până acum. Totul este deja foarte diferit. Am străbătut o mare parte din deșert și peisajul arată ca de pe altă planetă.”
Au avut parte și de o experiență pe care probabil nu o vor uita prea curând: „În plus am reușit să campăm lângă Zidul Chinezesc! Abia așteptăm să explorăm și restul țării.”
Prima autorulotă cu numere românești în China?
Pentru chinezi, apariția familiei pe șosele este la fel de neobișnuită precum este pentru români ideea unei asemenea călătorii. Potrivit familiei, aceasta este prima autorulotă cu numere românești care a intrat în China.
Iar reacțiile nu întârzie să apară. Oana povestește că oamenii se uită curioși la autovehicul și vor să îl fotografieze.
„În China suntem VIP, toți se uită foarte uimiți și vor să facă poze cu noi. Până acum nu am am văzut nicio altă mașină cu numere străine.”
De altfel, întâlnirile cu oamenii au fost printre surprizele plăcute ale drumului. Familia spune că a găsit oameni deschiși și primitori în țările traversate.
„Ne plac oamenii foarte mult, sunt deschiși și primitori, nu am avut niciodată probleme. Ne ajută cu apă sau orice altceva avem nevoie. Este diferență foarte mare față de Europa.”
Peisaje spectaculoase, cai, ghețari și o rachetă în stepă
Printre locurile care i-au impresionat se numără Mangystau, în Kazakhstan, o zonă despre care Oana spune că este „incredibilă”, cu formațiuni de rocă spectaculoase, într-un peisaj care amintește de un fund de mare străvechi.
Kyrgystanul a fost o altă surpriză majoră pentru familie. Au întâlnit munți și lacuri, au campat la 4.000 de metri și au făcut o excursie călare.
Experiența i-a cucerit și pe copii.
„Copiilor le-a plăcut foarte mult cu calul, au zis că mai vor pentru că acum, după 8 km, sunt experți”, spune Oana.
În Kazakhstan au văzut, din exterior, și cosmodromul Baikonur, experiență care i-a impresionat în mod special. Momentul a avut și o componentă aparte pentru copii: în aceeași perioadă, familia citea împreună romanul „Project Hail Mary”.
Apoi, în mijlocul stepei, au găsit bucăți dintr-o rachetă.
„Am fost toți foarte încântați, am analizat fiecare șurub.”
Pentru familie, călătoria nu înseamnă doar obiective turistice. Au urcat pe ghețar, au înotat în lacuri neamenajate și au explorat locuri istorice. Au discutat despre Uniunea Sovietică și comunism, au vizitat muzeul lui Stalin, au urmărit documentare și au citit cărți pentru a înțelege mai bine locurile și cultura prin care trec.
Școala continuă și pe drum
Cei trei copii nu au lăsat școala în urmă odată cu plecarea din România. Familia a găsit o variantă care le permite să continue studiul și în timpul călătoriei.
„Avem în fiecare zi timp dedicat studiului, dar încercăm să folosim foarte mult și ceea ce vedem și trăim pe drum ca parte din educația lor. Practic, călătoria a devenit o extensie foarte importantă a ceea ce învață.”
Astfel, lecțiile nu se desfășoară doar în interiorul autorulotei. Un muzeu, un sit istoric, un peisaj, o discuție despre trecutul unei țări sau o experiență precum cea de la Baikonur pot deveni, pentru copii, parte din educația de zi cu zi.
Cât costă să pleci cu autorulota până în Asia?
O astfel de aventură pare, la prima vedere, rezervată celor cu bugete foarte mari. Familia spune însă că lucrurile nu stau neapărat așa, mai ales dacă ritmul de călătorie este unul lent și sunt folosite resursele disponibile pe drum.
„În legătură cu partea financiară aș vrea să spun din start că o călătorie ca asta nu necesită foarte mulți bani. După cum am zis, în partea asta a lumii produsele sunt mai ieftine, la fel și motorina. În plus avem curent de la panouri, apă de pe drum și haine foarte puține”
Asia Centrală, spune Oana, este mai ieftină, iar faptul că familia călătorește încet ajută la reducerea cheltuielilor.
„Noi cheltuim mai puțin decât când stăm acasă”
Cea mai mare cheltuială de până acum a fost legată de intrarea în China.
„Cel mai mult a costat agenția pentru China, dar nu aveam încotro.”
Oana este ilustrator de cărți pentru copii și lucrează pe proiecte, în timp ce Attila este fotograf. Familia avea și bani puși deoparte, iar acum aceștia sunt folosiți pentru ceea ce și-au dorit să facă.
„Avem și bani deoparte. Așa cum face tot omu’, numai că noi îi cheltuim pe călătorii”
Viața în autorulotă vine și cu provocări
Chiar dacă imaginile din călătorie arată spectaculos, traiul permanent pe drum nu este lipsit de probleme. Pentru o familie de cinci persoane și un câine, logistica poate deveni una dintre cele mai mari provocări.
„La un drum lung provocările sunt multe. Cea mai enervantă e partea logistică: alimentat cu apă, unde dormim, etc. Cățelul iarăși e foarte greu de gestionat, pentru China ne-au trebuit foarte multe acte.”
Câinele nu a fost însă lăsat acasă. „E parte din familie, de aceea, în ciuda greutăților, tot vine cu noi.”
În spatele fotografiilor cu peisaje spectaculoase există, așadar, și opriri pentru apă, organizarea locului unde vor dormi, documente, vize și tot ceea ce presupune mutarea unei familii întregi dintr-o țară în alta.
Dar pentru „Haioși”, toate acestea fac parte din aventură.
Familia continuă acum drumul prin China, spre Beijing, iar planul este să ajungă mai departe în Thailanda. Traseul anunțat de familie merge apoi spre Cambodgia și Vietnam.
Povestea călătoriei poate fi urmărită pe pagina de Facebook Haioșii, unde familia își documentează experiențele de pe Drumul Mătăsii, de la plecarea din România până în Asia de Sud-Est.