Pe o întindere aparent banală din vestul României, între localitățile Cornești, Orțișoara, Seceani și Murani, se ascunde una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale Europei. Ceea ce ochiul grăbit nu poate surprinde de la nivelul solului, se relevă în toată măreția sa din aer: patru imense cercuri din pământ, desenate în câmpie, asemenea unor medalioane colosale. Acestea formează Iarcurile de la Cornești, o fortificație preistorică de proporții uriașe, care se întinde pe o suprafață de aproximativ 17 hectare, fiind considerată cea mai mare construcție de acest tip din Epoca Bronzului descoperită până acum în Europa.
Construite în urmă cu peste 3.000 de ani, valurile de pământ au fost ridicate cel mai probabil în scopuri defensive, dar noile cercetări aduc în discuție ipoteze mult mai complexe și fascinante.
Arheologul Leonard Dorogostaisky, membru voluntar al echipei Muzeului Național al Banatului (MNB), susține că situl nu a fost doar o fortificație, ci un posibil centru de cult și observator astronomic, potrivit Agerpres. Aliniamentele spațiale, corelate cu mișcările Soarelui – inclusiv solstițiul de iarnă – sugerează un nivel de sofisticare remarcabil pentru o civilizație preistorică.
› Vezi galeria foto ‹
Fortificația a fost menționată pentru prima oară în anul 1725, pe vestitele hărți Mercy, realizate în timpul administrației habsburgice, după eliberarea Banatului de sub ocupația otomană. Prima atribuire arheologică a plasat construcția în epoca avară, însă cercetările din perioada interbelică au condus spre o datare mult mai veche, apropiată de perioada Troiei. Investigațiile recente au confirmat această ipoteză, relevând prezența unor așezări din perioada timpurie a epocii cuprului, din Bronzul Mijlociu și din prima Epocă a Fierului.
„Iarcurile au o suprafață colosală, iar urmele de locuire sunt extrem de reduse. Este o enigmă”
De peste două decenii, săpăturile arheologice desfășurate de specialiștii MNB – Doru Micle, Liviu Măruia și Leonard Dorogostaisky – au adus la lumină fragmente ceramice, structuri de locuire și urme ale unei activități religioase sau ritualice intense. Cu toate acestea, poate cel mai misterios aspect este absența unei necropole. Nicio urmă de mormânt nu a fost descoperită până în prezent, fapt care susține teoria că acest loc a fost folosit temporar, pentru ceremonii sau observații astronomice, și nu ca așezare permanentă.
„Iarcurile au o suprafață colosală, iar urmele de locuire sunt extrem de reduse, sub 5%. Este o enigmă. Faptul că lipsește sursa de apă și că spațiul nu e propice locuirii constante întărește ideea că avem de-a face cu un sanctuar sau un centru ceremonial”, a explicat, pentru Agerpres, Dorogostaisky, care a realizat și un documentar în care recreează, cu ajutorul simulărilor pe Google Earth, solstițiul de iarnă așa cum putea fi observat de la Cornești, când soarele răsare în spatele Vârfului Țarcu.
Teoria sa se bazează și pe necesitatea unui spațiu vast pentru realizarea unor observații astronomice de mare precizie. Într-un astfel de cadru, „preoții” vremurilor – adevărați savanți ai Epocii Bronzului – puteau prezice eclipse și alte fenomene cosmice, sporindu-și astfel autoritatea în fața comunității.
„Este un sit cu un potențial spectaculos și cu acces direct de pe autostradă”
Importanța sitului nu a trecut neobservată nici de autorități. Prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a inițiat demersuri pentru includerea sitului în Lista Monumentelor Istorice, un pas necesar pentru obținerea de finanțări și protejarea zonei. „Este un sit cu un potențial spectaculos, aflat la doar 20 de kilometri de Timișoara și cu acces direct de pe autostradă. Avem șansa să dezvoltăm un pol turistic și cultural de o valoare inestimabilă”, a declarat prefectul.
Pe termen lung, se dorește includerea Iarcurilor de la Cornești în patrimoniul mondial UNESCO, însă provocările sunt uriașe. Potrivit directorului MNB, Claudiu Ilaș, doar costurile exproprierilor se ridică la aproximativ 30 de milioane de euro, iar documentația necesară ar mai costa încă 400.000 de euro – sume greu de acoperit din fonduri publice. Cu toate acestea, proiectul unui muzeu dedicat sitului este deja finalizat, iar echipa muzeului caută surse externe de finanțare.
Situl a fost descoperit în mod oficial în 2007, cu ajutorul imaginilor satelitare, de o echipă condusă de arheologii dr. Alexandru Szentmiklosi și dr. Bernhard Heeb, de la Muzeul de Pre și Proto-istorie din Berlin. Sprijinit de Consiliul Județean Timiș, de organizația Deutsche Forschungsgemeinschaft și de Statul Hessen, proiectul a devenit un model de colaborare internațională pentru cercetarea patrimoniului preistoric.
Dincolo de dimensiunile impresionante – o treime din suprafața Timișoarei –, iarcurile rămân învăluite în mister. Populația care le-a ridicat, probabil traci, trăia din agricultură și creșterea animalelor, construind locuințe din lemn și paie, dar având și spații sacre în care desfășurau ritualuri complexe.
Până când cercetările viitoare vor lămuri toate enigmele, un lucru este cert: în inima Banatului, sub straturile de iarbă și pământ, pulsează istoria unei civilizații dispărute, care ne-a lăsat o moștenire colosală – poate nu doar de apărare, ci și spirituală și științifică.
Ştiri video recomandate
