Multe dintre semnele care indică o stare bună de sănătate nu sunt neapărat cele evidente. De la circulația periferică și până la modul în care se vindecă rănile sau reacționează organismul la căldură, corpul transmite indicii importante despre funcționarea sa.
Medicul Ruxandra Constantina a explicat, în cadrul rubricii Sfat de sănătate, care sunt semnele ce pot indica un organism sănătos, dar și situațiile în care acestea ar trebui să ridice semne de întrebare.
„Dacă nu ne rămân urme de la șosete, înseamnă că avem o bună circulație și oxigenare periferică”, a explicat medicul. Totuși, specialistul avertizează că, mai ales vara, umflarea picioarelor poate ascunde probleme mai serioase. „Poate să fie și un grad de insuficiență venoasă, varice. Dar aceste edeme ale picioarelor pot ascunde boli mai grave cardiace, renale sau hepatice”, a precizat aceasta.
Un alt semn bun este faptul că mâinile și picioarele sunt în permanență calde. „Înseamnă că circulația și oxigenarea periferică sunt bune”, spune medicul. În plus, acest lucru poate indica și faptul că organismul nu are deficite importante de vitamine sau probleme ale tiroidei.
Vindecarea rapidă a zgârieturilor și rănilor superficiale este, de asemenea, un indicator al unei stări bune de sănătate. „Poate să fie un semn de alterare a circulației din cauza diabetului sau a unui prediabet” atunci când rănile se vindecă greu, a explicat specialistul. Pot exista însă și cauze precum imunitatea scăzută sau deficitul de zinc și proteine.
Medicul a vorbit și despre amețeala care apare la ridicarea bruscă din pat. Lipsa acestui simptom indică o funcționare corectă a sistemului cardiovascular. „Faptul că nu avem acest simptom înseamnă că sistemul cardiovascular funcționează corect”, a afirmat Ruxandra Constantina. În schimb, amețeala poate apărea în deshidratare, afecțiuni tiroidiene sau cardiace.
În ceea ce privește transpirația, specialistul spune că aceasta este normală atunci când apare la căldură sau după efort fizic. „Înseamnă că termoreglarea funcționează normal”, a explicat medicul. Totuși, transpirațiile nocturne abundente, asociate cu febră și scădere în greutate, pot reprezenta „un semn grav”.
Și auzul bun este considerat un indicator al sănătății. „Este un semn clar de sănătate”, a subliniat medicul, atrăgând atenția că pierderea auzului la tineri poate fi favorizată atât de expunerea la muzică puternică, cât și de diabet.
Un alt test simplu este verificarea recolorării unghiei după apăsare. „Reumplerea cu revenirea la colorația roz este bine să se facă în 1-2 secunde”, spune medicul. Dacă durează mai mult, poate indica probleme de circulație, deshidratare sau afecțiuni cardiace.
Ochii pot oferi și ei indicii importante despre starea de sănătate. „Ochii spun foarte multe despre sănătatea și bolile pe care le ținem ascunse în organism”, a explicat specialistul. O nuanță gălbuie a albului ochilor poate indica afecțiuni hepatice sau biliare, iar vasele de sânge foarte vizibile pot sugera probleme de vascularizație sau chiar declin cognitiv.
Corpul nostru transmite zilnic semnale subtile despre starea de sănătate. Unele dintre ele pot părea banale sau chiar ciudate, însă medicii le consideră indicii importante că organismul funcționează corect. De la circulația sângelui până la funcționarea inimii, a sistemului nervos sau a metabolismului, toate se reflectă în mici reacții ale corpului.
Iată câteva semne care pot indica faptul că suntem sănătoși:
• Ai mâinile și picioarele calde
Acest lucru poate indica o circulație sanguină bună și o oxigenare eficientă a organismului. De asemenea, poate sugera că tiroida funcționează în parametri normali și că nu există carențe importante de fier, vitamina B12 sau B3. Atenție însă: sedentarismul și fumatul pot afecta circulația și sănătatea vaselor de sânge.
• Șosetele nu lasă urme adânci pe piele
Dacă elasticul șosetelor nu lasă urme evidente la nivelul gleznelor, este posibil să nu existe retenție de apă sau edeme. Acest lucru poate sugera o circulație bună, lipsa insuficienței venoase cronice și un sistem limfatic care funcționează corespunzător.
• Rănile superficiale se vindecă rapid
Zgârieturile sau tăieturile mici care se vindecă repede pot fi un semn al unei circulații bune și al unei imunități cutanate eficiente. În general, acest lucru indică și absența unor probleme precum diabetul sau carențele de zinc.
• Nu amețești când te ridici brusc din pat
Dacă te ridici rapid și nu ai senzația de amețeală, este un indiciu că tensiunea arterială și sistemul cardiovascular funcționează bine. De asemenea, poate însemna că ești hidratat corespunzător și că nu există probleme cardiace sau tiroidiene importante.
• Unghia își recapătă rapid culoarea după apăsare
Acesta este cunoscut sub numele de „testul de reumplere capilară”. Dacă după 1-2 secunde unghia revine la culoarea normală, circulația și oxigenarea sângelui sunt bune. O revenire mai lentă, de peste 3 secunde, poate semnala probleme cardiace sau pulmonare.
• Transpiri ușor după efort sau la căldură
Transpirația este un mecanism normal de termoreglare. Atunci când corpul transpiră eficient, înseamnă că organismul reușește să își regleze temperatura și să elimine toxinele prin piele.
• Ai un auz bun
Puțini știu că afectarea auzului poate fi uneori un semn precoce al diabetului, mai ales la persoanele tinere. Nivelurile crescute ale glicemiei pot afecta vasele de sânge inclusiv la nivelul urechii interne.
• Simțul mirosului este păstrat
Pierderea sau diminuarea mirosului nu apare doar în răceli sau infecții. Uneori, poate fi un semnal timpuriu pentru afecțiuni neurologice precum boala Parkinson sau Alzheimer.
• Ai energie constantă pe parcursul zilei
Un nivel bun de energie, fără stări accentuate de oboseală, poate indica un metabolism echilibrat, un somn de calitate și o alimentație adecvată.
• Digestia funcționează regulat
Un tranzit intestinal normal și lipsa disconfortului digestiv sunt semne că sistemul digestiv și microbiomul intestinal funcționează eficient.
Chiar dacă aceste semne pot sugera o stare bună de sănătate, ele nu înlocuiesc controalele medicale regulate. Organismul are propriul limbaj, iar atunci când îl ascultăm la timp, putem preveni multe probleme înainte să apară.
