Antena 3 CNN Mediu COP28 ia în considerare renunțarea la combustibilii fosili, cu opoziția OPEC

COP28 ia în considerare renunțarea la combustibilii fosili, cu opoziția OPEC

OPEC își reunește membrii și aliații producători de petrol pentru a se opune unui acord propus pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili în cadrul summitului COP28 privind clima, subliniind diviziunile profunde cu privire la viitorul petrolului și al gazelor.

COP28 ia în considerare renunțarea la combustibilii fosili, cu opoziția OPEC
Sursa foto: Getty Images | imaginima
de Georgiana Adam    |    09 Dec 2023   •   10:44

Cel puțin 80 de țări cer un acord în cadrul COP28 care să prevadă, în cele din urmă, renunțarea la utilizarea combustibililor fosili, în timp ce oamenii de știință îndeamnă la acțiuni ambițioase pentru a evita cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice.

Cel mai recent proiect de ceea ce ar putea fi un acord final al COP28, care a fost publicat vineri, includea opțiuni în acest sens.

"Se pare că presiunea nejustificată și disproporționată împotriva combustibililor fosili ar putea atinge un punct de inflexiune cu consecințe ireversibile", a scris secretarul general al OPEC, Haitham Al Ghais, într-o scrisoare adresată membrilor grupului, inclusiv gazdei COP28, Emiratele Arabe Unite.

În scrisoare din 6 decembrie, el le-a cerut acestora să respingă orice formulare care vizează combustibilii fosili într-un acord final al summitului.

Într-un răspuns la întrebările Reuters privind scrisoarea, OPEC a declarat că va continua să pledeze pentru reducerea emisiilor, nu pentru alegerea surselor de energie.

"Lumea are nevoie de investiții majore în toate energiile, inclusiv în hidrocarburi, în toate tehnologiile și de o înțelegere a nevoilor energetice ale tuturor popoarelor", a declarat secretarul general al OPEC în declarație, potrivit Mediafax.

Anterior, președintele COP28, Sultan al-Jaber, i-a îndemnat pe delegații din aproape 200 de țări să depună eforturi pentru a ajunge la un consens înainte de încheierea summitului de două săptămâni, programată pentru 12 decembrie.

×
Subiecte în articol: COP28 combustibili fosili OPEC
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close