Antena 3 CNN Mediu Turmă de zimbri, filmată în zăpadă în Neamţ: "Ierarhia se respectă, mai ales la masă"

Turmă de zimbri, filmată în zăpadă în Neamţ: "Ierarhia se respectă, mai ales la masă"

Reprezentanţii Romsilva din Vânători, Neamţ au distribuit imagini cu zimbrii din rezervaţie, acoperiţi aproape în întregime de zăpadă.

Turmă de zimbri, filmată în zăpadă în Neamţ: "Ierarhia se respectă, mai ales la masă"
Sursa foto: Facebook
de Alexandra Cojoianu    |    23 Noi 2022   •   14:00

Regia Naţională a Pădurilor a dat asigurări că zimbrilor aflați în libertate în Parcul Natural Vânători Neamț li se asigură hrană suplimentară în sezonul rece.

În videoclip, turma de zimbri îşi lua prânzul în plină ninsoare în Parcul Natural Vânători Neamț.

"Zimbru, zimbru, dar ierarhia în turmă se respectă, mai ales la masă. Zimbrilor aflați în libertate în Parcul Natural Vânători Neamț li se asigură hrană suplimentară, mai ales în sezonul rece, pentru a evita conflictele acestora cu comunitățile locale.

Așa cum se poate observa în imaginile filmate de colegul nostru Lică Balmoj, cei care nu respectă ierarhia sunt imediat puși la punct de exemplarele mai puternice", a transmis Romsilva în postarea de pe Facebook.

Zimbrul a fost reintrodus în fauna României în anul 1958

Zimbrul poate ajunge și la 920 de kilograme, iar femelele au o greutate mai mică, între 320 și 640 kg. Masculii sunt solitari, iar femelele de zimbru în libertate trăiesc în turme, alături de pui, până când aceștia ating maturitatea.

Zimbrul a fost reintrodus în fauna României în anul 1958, la aproape două secole de la dispariția sa, de către silvicultorii români, prin aducerea, din Polonia, a doi zimbri, numiți Podarec și Polonka. Treptat, s-au format mai multe nuclee de zimbri, unul din acestea fiind cel de la Parcul Natural Vânători Neamț. Parcul Natural Vânători Neamț, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și natural administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este situat în nordul județului Neamț.

Romsilva - Parcul Natural Vanatori Neamt se întinde pe o suprafață de 30.818 hectare, din care 26.190 de hectare  păduri, pe versantul estic al Munților Stânișoarei și Subcarpații Neamțului, acoperind bazinul Ozanei și al Cracăului. mRegia Nationala a Padurilor - Romsilva administrează trei nuclee de zimbri, la Bucșani, Hațeg și Vânători Neamț, cu un efectiv total de peste o sută de exemplare.

×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close