Antena 3 CNN Opinii Radu Tudor: ”Conducerea Comisiei Europene spune că e nedrept ce face Austria cu România pe aderarea la Schengen”

Radu Tudor: ”Conducerea Comisiei Europene spune că e nedrept ce face Austria cu România pe aderarea la Schengen”

Comisia Europeană a subliniat luni că Bulgaria, România şi Croația îndeplinesc ”în totalitate toate cerințele” pentru a fi membre cu drepturi depline ale spațiului de liberă circulație Schengen şi se așteaptă ca Cei 27 să dea undă verde primirii lor, joi, în pofida faptului că unele țări se opun.

Radu Tudor: ”Conducerea Comisiei Europene spune că e nedrept ce face Austria cu România pe aderarea la Schengen”
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Radu Tudor    |    05 Dec 2022   •   16:04

Vicepreședintele pentru promovarea modului de viaţă european Margaritis Schinas le-a transmis, într-o conferință de presă, statelor membre care ”se îndoiesc” de evaluarea Comisiei Europene privind eligibilitatea în special a Bulgariei şi României de a intra în Schengen că includerea lor va duce ”în fapt la controale mai multe şi mai bune, nu la mai puține”. 

”Cred că aceasta este o parte a dezbaterii care trebuie să iasă la lumină acum, că se apropie momentul critic al deciziei. Este un mit, şi este nedrept să se proiecteze argumentul că (…) extinderea presupune mai puține controale. Este vorba despre mai multe controale şi controale mai bune” din punct de vedere calitativ, a insistat Schinas. 

Vicepreședintele executivului european a răspuns în acest mod la rezervele formulate de Austria și Suedia la aderarea Bulgariei şi României şi la anunțul Regatului Ţărilor de Jos că va bloca prin veto aderarea Bulgariei, notează EFE. 

Schinas a subscris ”în totalitate” la afirmația comisarului european pentru afaceri interne Ylva Johansson, care a apreciat că cele trei ţări îndeplinesc ”pe deplin” cerinţele pentru a se alătura spaţiului Schengen. 

”Atât Bulgaria, cât şi România şi Croaţia au fost analizate în detaliu şi rezultatul este că îndeplinesc toate criteriile pentru a face parte din Schengen”, a declarat Johansson, care a adăugat că, la cererea ”unor state membre” care aveau ”unele îndoieli” cu privire la Bulgaria şi România, a fost trimisă o misiune de ”experți la nivel înalt” pentru a elabora un raport. 

”Evaluarea (misiunii – n.r.) este că Bulgaria îndeplinește chiar mai multe (criterii – n.r.) decât o făcea cu prilejul primei evaluări. Atât Bulgaria, cât și România au crescut nivelul de protecție la frontierele externe”, a dat asigurări comisarul european. 

Johansson a subliniat că, prin urmare, ”pe masa Consiliului (Afaceri Interne – n.r.) de joi se vor afla toate rapoartele care arată clar că atât România, cât şi Bulgaria şi Croaţia îndeplinesc în totalitate toate cerințele pentru a fi membre cu drepturi depline ale (spațiului) Schengen. Şi acesta sper să şi fie rezultatul votului de joi”, a insistat ea. 

Comisia Europeană a recomandat acceptarea în Schengen a Croaţiei, României şi Bulgariei, dar pentru aceasta este nevoie de unanimitate în rândul miniştrilor de interne ai UE, aminteşte EFE. 

România şi Bulgaria au intrat în Uniunea Europeană în 2007, iar aderarea lor la spațiul Schengen a fost abordată până în prezent în tandem, însă Austria şi Suedia au exprimat rezerve la intrarea ambelor ţări, invocând probleme cu corupția şi crima organizată. 

Potrivit premierului olandez Mark Rutte, ţara sa, care va fi de acord cu aderarea Croaţiei şi a României, consideră că Bulgaria nu întrunește deocamdată condițiile în privința eficienţei controalelor la frontiere, pentru a putea adera la tratatul Schengen. 

Această opinie este împărtășită şi de cancelarul austriac Karl Nehammer, care a declarat recent că ţara sa ”nu îşi dă acceptul pentru extinderea spațiului Schengen pentru a include România şi Bulgaria”. 

Din cele 27 de state membre ale UE, Bulgaria, România, Croaţia, Cipru şi Irlanda nu fac parte actualmente din spațiul Schengen, la care au aderat patru țări non-UE (Liechtenstein, Islanda, Norvegia şi Elveţia), scrie Agerpres, citat de Radu Tudor pe blogul personal

×
Subiecte în articol: radu tudor Schengen
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close