Antena 3 CNN Politică Antonie Solomon a fost numit vicepreşedinte UNPR, la o zi după excluderea din PDL

Antonie Solomon a fost numit vicepreşedinte UNPR, la o zi după excluderea din PDL

Antonie Solomon a fost numit vicepreşedinte UNPR, la o zi după excluderea din PDL
Sursa foto: Foto: ziuanews.ro
de M.Z.    |    03 Feb 2012   •   15:55

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, care a fost exclus joi seară din PDL, a fost numit, vineri, vicepreşedinte al UNPR, prin decizia Biroului Politic Permanent Naţional al partidului, informează Mediafax.

"Biroul Politic Permanent Naţional al UNPR a decis, vineri, numirea lui Antonie Solomon în funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Antonie Solomon a devenit membru al UNPR în urma deciziei de excludere din PDL. Primarul municipiului Craiova, Antonie Solomon, şi-a anunţat deja candidatura pentru un nou mandat, sub sigla Uniunii Naţionale pentru Progresul României", se arată într-un comunicat al UNPR.

Antonie Solomon devine, astfel, cel de-al 23-lea vicepreşedinte al UNPR.

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi alţi şase consilieri municipali ai Consiliului Local Craiova au fost excluşi din PDL, joi seara, după ce în şedinţa extraordinară de ieri, în care s-a votat bugetul Craiovei, aceştia au avut alte puncte de vedere decât poziţia viceprimarului Mărinică Dincă, preşedintele PDL Craiova.

În urma şedinţei CL Craiova, Biroul Permanent Local al PDL Craiova a decis excluderea din partid a celor şapte membri, printre care se află şi viceprimarul Teodor Sas.

După ce, în urmă cu două săptămâni, Antonie Solomon şi-a reînnnoit adeziunea de membru PDL, relaţiile acestuia cu democrat-liberalii s-au răcit, după ce edilul Craiovei a anunţat că va candida pentru un nou mandat din partea UNPR.

În urma acestei decizii, Solomon a pierdut funcţia de preşedinte al PDL Craiova, post care a fost preluată de Mărinică Dincă, cel care va fi şi candidatul PDL pentru fotoliul de primar al Craiovei la alegerile din acest an. 

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat, vineri, că era normal să fie exclus din PDL, întrucât a anunţat că va candida la alegerile locale din acest an pentru încă un mandat din partea UNPR.

×
Subiecte în articol: antonie solomon candidatura
Parteneri
Surpriza la spitalul Pantelimon: O asistentă ar fi modificat dozele
x close