Antena 3 CNN Politică Gheorghe Piperea: Dacă intuiția mea e corectă, EL va fi premierul desemnat! Iohannis trebuie să se teamă de Orban

Gheorghe Piperea: Dacă intuiția mea e corectă, EL va fi premierul desemnat! Iohannis trebuie să se teamă de Orban

Avocatul Gheorghe Piperea este de părere că președintele Klaus Iohannis ”ar trebui să se teamă” de Ludovic Orban, deoarece acesta este ”extrem de eficient în a determina niște stări de spirit negative în propriul partid care să contrazică leadership-ul”.

Gheorghe Piperea: Dacă intuiția mea e corectă, EL va fi premierul desemnat! Iohannis trebuie să se teamă de Orban
Sursa foto: Hepta
de Laura Dinu    |    14 Dec 2020   •   13:15

 „Aceste consultări de astăzi sunt o simulație, sunt inutile, pentru că domnul președinte are deja numele pe care îl va propune. Așa cum au fost o simulație și negocierile de ieri. Dar o simulație în care cei care au participat, au crezut, s-au încrezut că e o realitate, motiv pentru care s-au și luat la pumni pentru două zile.

Mai mult decât atât, i-au creat domnului Orban impresia că mai poate conta. Lucrul acesta este imposibil! S-a terminat cu domnul Orban, nu îi plâng de milă. Așa îi trebuie!  

Ceea ce vreau să spun este că, dacă intuiția mea este corectă, adică premierul desemnat va fi domnul Ciucă, atunci domnul Iohannis trebuie să se teamă în principal de domnul Orban și de aripa orbaniană din PNL. Eu îl cunosc personal pe Orban. A fost mereu foarte bun în calitate de opozant, de critic din interiorul partidului. El bineînțeles că nu are nici în clin, nici în mânecă cu ideea de management, cu atât mai puțin de premier. Însă este extrem de eficient în a determina niște stări de spirit negative în propriul partid care să contrazică leadership-ul iar domnul Iohannis trebuie să se teamă în primul rând de Ludovic Orban”, a declarat Gheorghe Piperea pentru Antena 3. 

Ziua în care se decide viitorul României. Negocierile au început! 

Zi de foc pe scena politică din România. Astăzi am putea afla numele premierului desemnat. Nu mai puțin de 5 nume propuse pentru această funcție de toate partidele parlamentare ajung astăzi pe masa președintelui Klaus Iohannis. 

Consultările cu formațiunile politice vin după ce Klaus Iohannis a avut deja o serie de întâlniri neoficiale cu liderii PNL, USR și UDMR. 

PSD a propus deja un guvern de uniune națională cu premier social-democrat, în timp ce orgoliile și încăpățânarea de a ocupa anumite funcții i-au făcut pe membrii PNL și USR PLUS să închidă discuțiile fără să ia o decizie comună. 

Astăzi, cele două partide vor merge la Cotroceni, fiecare cu propria propunere de premier. 

Florin Cîțu este preferat pentru funcția de premier

Klaus Iohannis este așteptat astăzi să anunțe numele premierului desemnat, după ce toate partidele parlamentare se vor perinda prin fața sa cu câte o propunere. Preferat pentru această funcție ar fi Florin Cîțu, dar nu este exclusă nicio surpriză. 

Președintele va avea pe masă cinci nume de premier, având în vedere că toate negocierile de la Vila Lac au eșuat.

PNL va propune premier pe Florin Cîţu, USR-PLUS va merge cu varianta Dacian Cioloş, iar UDMR îl va propune pe Kelemen Hunor.

La rândul lor, PSD va prezenta preşedintelui Iohannis propunerea de premier în persoana medicului Alexandru Rafila, iar AUR va avea şi el o variantă de şef al Executivului, pe Călin Georgescu.

 

×
Subiecte în articol: Gheorghe Piperea Klaus Iohannis
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close