Antena 3 CNN Politică Băsescu salută victoria lui Poroşenco în alegerile din Ucraina: România va recunoaşte rezultatele

Băsescu salută victoria lui Poroşenco în alegerile din Ucraina: România va recunoaşte rezultatele

Băsescu salută victoria lui Poroşenco în alegerile din Ucraina: România va recunoaşte rezultatele
Sursa foto: Foto: presidency.ro
de M.Z.    |    25 Mai 2014   •   20:53

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj în care salută victoria în alegerile prezidenţiale din Ucraina a lui Petro Poroşenco, şeful statului arătând că România va recunoaşte rezultatele oficiale, imediat după finalizarea numărării voturilor.

"Preşedintele României, Traian Băsescu, salută victoria în alegerile prezidenţiale din Ucraina de duminică, 25 mai a.c., a domnului Petro Poroşenco. Alegerile au fost libere şi corecte chiar dacă, în unele zone, separatiştii au încercat să zădărnicească prezenţa la vot", se arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului felicită autorităţile ucrainene pentru modul în care au reuşit să organizeze alegerile, în condiţiile date.

"România va recunoaşte rezultatele oficiale ale alegerilor prezidenţiale imediat după finalizarea numărării voturilor", se mai arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu.

Miliardarul Petro Poroşenko se clasează pe primul loc în scrutinul prezidenţial din Ucraina, cu 55,9%, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.

Potrivit sondajelor de tip exit-poll, fostul premier Iulia Timoşenko a obţinut 12,9% din voturi.

Dacă estimările la ieşirea de la urne vor fi confirmate de rezultatele oficiale, Poroşenko va deveni preşedinte al Ucrainei din primul tur de scrutin.

Peste 36 de milioane de alegători au fost chemaţi la urne în Ucraina, în cadrul unui scrutin prezidenţial anticipat desfăşurat pe fondul conflictului separatist din sud-estul ţării.

Primele rezultate oficiale sunt aşteptate la ora 24.00 (24.00, ora României).

×
Subiecte în articol: Petro Porosenko
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close