Premierul interimar Ilie Bolojan a felicitat, vineri, la Chişinău, Republica Moldova pentru reforma administrativă care vizează comasarea localităților. Ilie Bolojan a precizat că modelul trebuie urmat și în România pentru creșterea eficienței administrative:
"Se cuvine să îi mulţumesc domnului prim-ministru pentru invitaţia de a fi alături de dânşii, dar mai ales să îi felicit pentru această reformă foarte importantă pe care o fac în această perioadă, atât prin faptul că permit unirea localităţilor în formula în care, ţinând cont de specificul local, o decid oamenii din acele localităţi, dar pe de altă parte, pentru fermitatea de a face această reformă, care nu poate aduce decât un plus pentru cetăţenii satelor Moldovei, servicii de calitate, investiţii suplimentare, un cost al administraţiei mai redus pe cap de locuitor şi o administraţie profesionistă în slujba cetăţenilor", a declarat Ilie Bolojan, în urma întâlnirii cu omologul său de la Chișinău.
Ilie Bolojan a precizat că o decizie similară trebuie luată și în România.
"Asta trebuie să facem şi în România, în aşa fel încât acolo unde, în mod evident, costurile administraţiei pentru cetăţeni sunt foarte mari, transferurile de la Guvern nu mai pot fi făcute în sumele în care au fost făcute până acuma, să avem o administraţie care este în serviciul cetăţenilor, una profesionistă, o administraţie eficientă, care nu risipeşte resurse şi creează condiţii pentru dezvoltare", a transmis premierul Bolojan.
Preşedintele parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, a declarat că reforma administraţiei publice locale din Republica Moldova nu mai poate fi amânată, iar anul 2026 reprezintă o oportunitate pentru implementarea acesteia în lipsa unui scrutin electoral.
Şeful forului legislativ a declarat că acest proces trebuie finalizat până în septembrie, cu un an înaintea alegerilor locale, iar decizia finală urmează să fie luată cel târziu până în octombrie 2026.