Antena 3 CNN Politică Bolojan, interviu pentru Bloomberg: România riscă intrarea în incapacitate de plată. Următoarele 6 luni vor fi cruciale

Bolojan, interviu pentru Bloomberg: România riscă intrarea în incapacitate de plată. Următoarele 6 luni vor fi cruciale

Andrei Paraschiv
3 minute de citit Publicat la 13:12 15 Aug 2025 Modificat la 17:41 15 Aug 2025
ilie bolojan
"Riscul de incapacitate de plată este cu adevărat ridicat după ani întregi cu deficite mari. Dacă nu urmăm o traiectorie stabilă, singurul rezultat posibil va fi unul foarte grav", a spus Bolojan. Foto: Hepta

Prim-ministru al României, Ilie Bolojan, a avertizat că țara se poate confrunta cu un faliment dacă guvernul nu reduce rapid deficitul bugetar. Într-un interviu acordat joi pentru Bloomberg, Bolojan a spus că "următoarele șase luni vor fi cruciale pentru aplicarea unor măsuri radicale de austeritate, în ciuda nemulțumirii tot mai mari a publicului și a tensiunilor din cadrul coaliției de guvernare".

"Riscul de incapacitate de plată este cu adevărat ridicat după ani întregi cu deficite mari. Dacă nu urmăm o traiectorie stabilă, singurul rezultat posibil va fi unul foarte grav", a spus Bolojan.

La 56 de ani, fost primar, Bolojan și-a construit o reputație de reformist dur. El a preluat conducerea unei coaliții cvadrilaterale în contextul în care România se confruntă cu creșterea extremei drepte și încearcă să se redreseze după cea mai severă criză politică de la căderea comunismului.

Acum, Bolojan a devenit simbolul austerității, încercând să convingă cetățenii și aliații politici că nu există altă soluție decât reducerea cheltuielilor și acceptarea unor luni grele.

Anul trecut, deficitul bugetar al României a crescut cu peste 9% din PIB, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. Guvernul a adoptat în iulie un pachet amplu de reduceri de cheltuieli și majorări de taxe, cu scopul de a reduce deficitul sub 6% în anul următor, pentru a restabili încrederea investitorilor și a asigura fluxul de fonduri europene.

"Trebuie să implementăm aceste reforme într-un ritm rapid. Dacă primul set de măsuri fiscale nu va fi urmat de altele corective, vom reveni în punctul de plecare", a sublinat el.

Un moment cheie pentru guvern va fi luna octombrie, când Uniunea Europeană va analiza planul României de reducere a deficitului.

Agențiile de evaluare a creditului monitorizează cu atenție situația. Bolojan a explicat că măsurile sunt necesare pentru a preveni o posibilă retrogradare a ratingului suveran la categoria "junk".

S&P Global Ratings a confirmat în iulie cel mai scăzut nivel de credit pentru investiții al României, cu perspectivă negativă. Fitch Ratings urmează să reevalueze țara vineri, iar Moody’s în septembrie.

Totuși, Coaliţia rămâne instabilă, partenerii având opinii divergente, mai ales în privința politicii fiscale.

Diviziunile au atins un punct critic săptămâna aceasta, în contextul unui al doilea pachet de austeritate. Social-democrații, cel mai mare partid din coaliție, au anunțat că vor boicota întâlnirile viitoare ale coaliției, dacă guvernul nu va reduce pensiile speciale și nu va menține fondurile pentru o nouă autostradă și pentru un program local controversat.

Bolojan a justificat această poziție ca un pas către o alocare mai eficientă a resurselor, prioritizând proiectele regionale cu șanse reale de finalizare.

Aceasta indică dificultatea menținerii coaliției unite în contextul reformelor controversate.

"Menținerea coaliției unite până în 2028 și asigurarea stabilității guvernamentale reprezintă singura cale de a depăși perioada dificilă ce urmează și de a crea condițiile unei redresări economice", a spus Bolojan, care conduce și Partidul Liberal.

"Este greu să te concentrezi pe dezvoltare când trebuie să stingi zilnic câte un incendiu", a spus el.

Colaps total

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat recent că țara trebuie să se pregătească pentru o potențială recesiune, întrucât vor fi necesare noi reduceri de cheltuieli, inclusiv în sectorul investițiilor publice.

Bolojan susține creșterea TVA-ului și reducerea cheltuielilor pentru consum. Deși aceste măsuri vor încetini economia, el spune că alternativa ar fi fost un colaps total.

"Dacă nu am fi intervenit, în loc de o încetinire, am fi avut un colaps mai devreme sau mai târziu", a declarat premierul.

O parte din planul Guvernului pentru reducerea poverii fiscale și stimularea investițiilor presupune autorizarea companiilor de stat să strângă fonduri pentru modernizarea bursei de valori.

Pregătirile pentru vânzarea de acțiuni minoritare la companii precum Aeroporturile București și furnizorii de energie vor începe anul acesta și ar putea avea loc începând din 2026, conform declarațiilor premierului.

Până când aceste planuri vor avea succes, mesajul lui Bolojan este clar: cetățenii trebuie să strângă cureaua. El este hotărât să implementeze reformele amânate de decenii, indiferent de costul politic și personal.

"Când sunt vești bune, mulți politicieni vor să le prezinte. Dar când lucrurile merg prost, foarte puțini rămân", a conchis Ilie Bolojan.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close