Antena 3 CNN Politică Cum vrea Boc să cuminţească Parlamentul: Dizolvarea grăbită, preşedintele suspendat numai cu avizul CCR

Cum vrea Boc să cuminţească Parlamentul: Dizolvarea grăbită, preşedintele suspendat numai cu avizul CCR

Cum vrea Boc să cuminţească Parlamentul: Dizolvarea grăbită, preşedintele suspendat numai cu avizul CCR
Sursa foto: Parlament
21 Apr 2010   •   16:25

Procedurile de suspendare a preşedintelui statului şi de dizolvare a legislativului propuse de guvernul Boc prin proiectul său de revizuire a Constituţiei provocă frisoane parlamentarilor. Orice tentativă de iniţierea suspendării şefului statului nu se poate face decât cu avizul pozivi al Curţii Constituţionale, instanţă care în curând va fi controlată de PDL prin impunerea a trei noi reprezentanţi pentru următorii 9 ani. În paralel, normele de dizolvare a parlamentului sunt puţin grăbite în noul proiect constituţional: legislativul poate fi dizolvat dacă respinge două solicitări de învestitură într-un interval de 45 zile, nu de 60 zile ca în prezent.
Unicameralul propus de proiectul de guvern, laolaltă cu reducerea la maxim 300 a numărului de reprezentanţi reprezintă numai cireaşa de pe tortul constituţional pe care Executivul îl pregăteşte parlamentului şi atribuţiilor acestui for legislativ.
În fapt unele prevederi din acest proiect rupe o parte din ?dinţi? legislativului. Parlamentarii sunt ameninţaţi că dacă în termen de 45 de zile resping în două rânduri propunerea de premier făcută de şeful statului se poat aştepta la dizolvare şi la alegeri anticipate.
"Se reduce acel termen de 60 zile la 45 zile, tocmai pentru a elimina de pe scena politică românească perioada de incertitudine, când practic nu se întâmplă nimic şi criza politică se adânceşte", a justificat Boc diminuarea acestui termen.
În paralel, orice tentativă de suspendare a şefului statului se va lovi de intervenţia Curţii Constituţionale. O modificare importantă este transformarea caracterului avizului Curţii Constituţionale privind suspendarea preşedintelui din consultativ în mandatoriu.
Orice aviz al CCR care dovedeşte că şeful statului nu a încălcat Constituţia anulează obligatoriu orice demers parlamentar de debarcare a acestuia în funcţie. Până în prezent, deciziile CCR în acest domeniu aveau pur caracter consultativ.
"În ceea ce priveşte suspendarea din funcţie a preşedintelui României, nu se modifică faţă de ceea ce avem în momentul de faţă decât caracterul avizului Curţii Constituţionale. În continuare preşedintele poate fi suspendat din funcţie, cu votul majorităţii membrilor Parlamentului, iar dacă prin avizul prin care se solicită Curţii Constituţionale se constată că preşedintele a săvârşit fapte prin care a încălcat prevederile Constituţiei, procedura parlamentară merge mai departe. Deci dacă Curtea Constituţională spune că preşedintele a încălcat Constituţia, procedura de suspendare îşi urmează cursul - votul în Parlament, referendumul pentru demiterea preşedintelui. Dacă prin aviz Curtea Constituţională constată că preşedintele nu a săvârşit fapte grave prin care a încălcat prevederile Constituţiei, procedura parlamentară de suspendare se va opri, pentru că nu a încălcat Constituţia", a explicat Boc.
Ori, în prag de schimbare a trei judecători la Curtea Constituţională, PDL şi Traian Băsescu sunt pe punctul de a-şi asigura pentru cel puţin 3 ani, o Curte mai prietenoasă în condiţiile în care propunerile de candidaţi trebuie să întrunească majoritatea simplă a voturilor din parlament.
Totodată, pentru a grăbi procedura de instalare a unui nou executiv, Guvernul actual este decis să impună Parlamentului un termen maxim, de cel mult 10 zile, în care trebuie să aprobe sau să respingă lista Cabinetului propus şi programul de guvernare, termen peste care se consideră că acest candidat este respins, iar şeful statului nominalizează un alt prim-ministru.
Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close