Antena 3 CNN Politică Demisie din PNL. Un nume important părăsește partidul

Demisie din PNL. Un nume important părăsește partidul

Demisie din PNL. Un nume important părăsește partidul
23 Mai 2018   •   17:25

Deputul Daniel Olteanu şi-a anunţat, miercuri, demisia din calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal.

Olteanu susţine că gestul său este motivat de lipsa totală de reacţie a conducerii centrale a partidului în legătură cu ceea ce numeşte "situaţia fără precedent din Organizaţia Judeţeană a PNL Vaslui, unde liderii actuali încearcă să se impună prin măsuri abuzive".

"În faţa răutăţilor, am răspuns cu o mână întinsă, în faţa nedreptăţilor, cu răbdare, dar în faţa abuzurilor repetate şi fără precedent, care se practică de un an şi jumătate în PNL Vaslui, unele dintre acestea fiind girate chiar de liderii de la centru, nu mai pot rămâne indiferent. Am ales să renunţ la calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal pentru că, dincolo de apartenenţa la o formaţiune sau alta, cred că mai importante sunt rezultatele pe care le poate aduce Vasluiului un reprezentant responsabil al judeţului în Parlament. Am avut prilejul să constat în toată această perioadă, cu mirarea şi dezamăgirea unui membru cu o vechime de peste 20 de ani, că actuala formulă de la conducerea PNL Vaslui nu face altceva decât să arunce în derizoriu responsabilitatea faţă de problemele locuitorilor din cea mai săracă zonă a ţării", a afirmat Daniel Olteanu, într-un comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES.

În mesajul său, deputatul susţine că, unii membri ai partidului despre care consideră că au puţine lucruri în comun cu istoria PNL Vaslui, ajunşi la vârful organizaţiei prin alegeri nestatutare, "scriu astăzi povestea unui faliment anunţat prin decizii politice îndoielnice".

Parlamentarul susţine că în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2016 a fost pornit un război împotriva sa, care între timp a devenit făţiş, "cu intoxicări ale spaţiului public şi campanii murdare de denigrare".

"Drumul pe care merge acum PNL Vaslui este unul al falimentului, un drum pe care eu nu mai regăsesc principiile la care am aderat şi în care cred. Din respect pentru vasluienii pe care îi reprezint în Parlament, am ales să nu mă asociez cu dezastrul politic la care duc aroganţa şi agresivitatea unor 'liberali' care au confiscat partidul şi vor să-l stăpânească asemenea unui bun personal. Vasluiul şi Moldova au nevoie de parlamentari care să lupte pentru proiectele zonei, nu de unii care să-şi consume timpul şi sănătatea în războaie de partid. Toate demersurile pe care le voi face în continuare, în calitate de parlamentar, vor avea ca unică motivaţie, ca şi până acum, interesele locuitorilor din cea mai săracă regiune a Uniunii Europene", a declarat Daniel Olteanu.

Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că plecarea lui Daniel Olteanu din formaţiunea liberală nu va afecta partidul.

"Domnul deputat Olteanu este exact hoţul care strigă: 'Hoţii!'. Prin spate a intrat în partid, prin spate a ieşit. La fel a făcut şi când a fost prefect şi ca director al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui, la fel a fost pus pe listele de la alegerile parlamentare. Filiala nu este afectată de plecarea lui, deoarece el nu a vrut să construiască nimic, nu a avut niciun aport în partid. Organizaţia se află în plin proces de reorganizare şi în loc să avem sprijin din partea sa, am avut doar procese şi contestaţii. Să-i dea Dumnezeu sănătate să-şi vadă de treabă în continuare!", a declarat preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru.

La rândul său, Daniel Oteanu a precizat că, după depunerea demisiei, va activa în Parlamentul României ca deputat neafiliat. El a contestat, în anul 2017, alegerea lui Nelu Tătaru în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Vaslui, susţinând că au existat organizaţii locale care nu au fost anunţate de secretariatul Comisiei de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor despre deciziile acestei comisii şi care priveau regulile stabilite pentru alegeri, situaţie care ar fi dus la "obstrucţionarea dreptului de vot a sute de membri din organizaţia judeţeană".

Daniel Olteanu a deschis lista PNL Vaslui pentru Camera Deputaţilor la alegerile generale din anul 2016 şi se află la primul mandat de parlamentar. El este dublu licenţiat, în Drept şi Sociologie, a deţinut în perioada august 2013 - februarie 2016 funcţia de director al AJOFM Vaslui, iar din februarie până în septembrie 2016 a ocupat funcţia de prefect al judeţului Vaslui.

×
Subiecte în articol: PNL demisie
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close