Antena 3 Politică Firea: Dacă alocațiile s-ar fi dublat, cum a spus PSD, efortul bugetar era aproape mai mic decât dobânzile pe care le plătim

Firea: Dacă alocațiile s-ar fi dublat, cum a spus PSD, efortul bugetar era aproape mai mic decât dobânzile pe care le plătim

de Georgiana Adam    |    11 Iun 2021   •   12:57
Firea: Dacă alocațiile s-ar fi dublat, cum a spus PSD, efortul bugetar era aproape mai mic decât dobânzile pe care le plătim
Sursa foto: Hepta

Gabriela Firea, senator PSD, spune că justificarea pentru blocarea creşterii alocaţiilor la copii este perfidă şi incorectă, iar Cîţu a îndatorat ţara cu 31 miliarde euro de când este premier.

În plus, rolul guvernului nu este acela de a se plânge de lipsa banilor, mai spune fostul primar al Capitalei.

"Justificarea pentru nerespectarea promisiunii de majorare a alocațiilor este perfidă și profund incorectă! 

Firea: Nu copiii sunt de vină pentru creșterea deficitului, ci proasta gestionare a economiei de Cîțu

Nu copiii sunt de vină pentru creșterea deficitului, ci proasta gestionare a economiei de către Guvernul Cîțu. 

Numai dobânda suplimentară plătită la împrumuturile hazardate ale lui Cîțu este de 7 ori mai mare decât era nevoie pentru majorarea alocațiilor de la 1 iulie. 

Rolul unui guvern nu e să se plângă de faptul că nu sunt bani. În guvernarea PSD, s-au dublat alocațiile și au crescut veniturile, iar deficitul a fost sub 3%. 

Din momentul în care a fost numit ministru al Finanțelor și până în prezent, când exercită funcția de premier, Cîțu a îndatorat țara cu 31 de miliarde de euro. 

Doar pentru aceste împrumuturi, România trebuie să plătească în fiecare an băncilor dobânzi de peste 1 miliard de euro, adică 5 miliarde de lei.

Firea: Dacă alocațiile s-ar fi dublat, cum a spus PSD, efortul bugetar era mai mic decât dobânzile pe care le plătim 

Efortul bugetar pentru majorarea alocațiilor cu 20 de puncte de la 1 iulie, cum promiseseră Cîțu și Orban înainte de alegeri, era de 700 de milioane euro până la finalul anului. Adică de 7 ori mai puțin decât dobânzile plătite la împrumuturile făcute de Cîțu.

Dacă alocațiile ar fi crescut de la 1 ianuarie 2021 la valoarea dublată stabilită de PSD încă de anul trecut, atunci efortul bugetar ar fi fost de 2 miliarde de lei, deci mai puțin de jumătate din dobânzile pe care România le plătește la împrumuturile lui Cîțu!", a scris Gabriela Firea, vineri, pe pagina de Facebook.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close