Antena 3 CNN Politică Florin Cîțu, înainte de votul moțiunii: ”Dacă acest Guvern va pica azi în Parlament, vom face altul!”

Florin Cîțu, înainte de votul moțiunii: ”Dacă acest Guvern va pica azi în Parlament, vom face altul!”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 12:30 05 Oct 2021 Modificat la 13:17 05 Oct 2021
motiune cenzura psd guvern citu 5 octombrie 2021
Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

”Am văzut gestul domnului Romașcanu, populist și ipocrit. Ar fi fost mult mai important pentru români să retrageți moțiunea de azi, când avem 15.000 de cazuri și 250 de decese, dar ați vrut mai departe să distrugeți România. Atunci însemna ceva acel gest.

Curios că colegii dumneavoastră de la USR nu vă aplaudă la această moțiune, nu știu ce se întâmplă, dar azi vă votează”, și-a început Florin Cîțu declarațiile. 

”Doamnă președintă a Senatului, domnule președinte al Camerei Deputaților, doamnelor și domnilor parlamentari, dragi români, astăzi a murit moralitatea. Moțiunea PSD, cel mai mare inamic al vostru și al nostru, este susținută și votată de USR, așa zișii reformiști, s-au aliat cu PSD și cu extremiștii. 

Dragi români, ați fost trădați. USR, partidul pe care l-ați votat să facă bine, vrea să dea jos Guvernul din care face parte, guvern în care au ajuns datorită încrederii dumneavoastră.

Se poate să fie mai josnic de atât acest partid? S-au făcut frați cu PSD și cu extremiștii neo-fasciști, pentru a-l înlătura pe singurul om care i-a pus la treabă. Și care i-a împiedicat să se joace cu viețile românilor. 

Le-am arătat foarte clar. Cu mine prim-ministru, guvernarea nu e un joc de copii răsfățați”, a continuat premierul. 

„PNL nu este un partid perfect, dar este un partid responsabil. Și nouă ne-ar fi ușor să trecem în opoziție în această perioadă dificilă, plină de incertitudini și crize mondiale de creșteri globale ale prețurilor. Nu o facem însă. Rămânem în picioare, luptăm până la capăt, nu dezertăm. Nu suntem lași. Am fost votați să dezvoltăm România și asta vom face, indiferent de cât s-ar opune Ciolacu, tovarășul cu spirala (Dacian Cioloș n.r.) și căpitanul extremiștilor”

Dacă acest Guvern va pica azi în Parlament, vom face altul! Tot în jurul valorilor parlamentare. Nu voi permite ca România să ajungă sub controlul stângii corupte, ori sub controlul reformiștilor de fațadă sau al extremiștilor antivacciniști și antieuropeni.

Dragi români, aveți încredere! Ne voi uita cu toții la ziua de azi ca la un eveniment important în istoria României. Astăzi se separă apele în politica din România. Extremiștii, socialiștii, anti-europenii de fațadă, anti-vacciniștii au legalizat concubinajul lor și rămân în opoziție.

Nu este loc de imaturitate și responsabilitate politică la guvernare”, a mai spus Florin Cîțu. 

×
Etichete: Florin Cîțu
x close