Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea anunță o premieră pentru protecția copiilor din România

Gabriela Firea anunță o premieră pentru protecția copiilor din România

Copiii care sunt în situație de risc de separare de familie vor fi identificați și înregistrați, astfel că fiecare localitate din ţară va avea o structură pentru prevenirea separării minorilor din familii cu risc, a spus ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Gabriela Firea anunță o premieră pentru protecția copiilor din România
Sursa foto: Facebook
de Georgiana Adam    |    11 Aug 2022   •   09:45

Demnitarul a anunţat finalizarea "Legii prevenirii separării copilului de familie", proiect asumat în Planul Național pentru Redresare și Reziliență.

"Premieră pentru protecția copiilor din România! Cu ajutorul a 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile prin PNRR, viața copiilor defavorizați se va schimba. Prevenim separarea copilului din familii cu risc și acționăm pentru rezolvarea nevoilor lor concrete, implicând și comunitatea.

Copiii care trăiesc în familii care se luptă pentru supraviețuire, copiii aflați în situații de risc, în pericol să abandoneze școala sau care sunt în medii violente trebuie ajutați și sprijiniți pentru a nu ajunge adulți fără viitor. 

O țară care nu-și protejează copiii și care nu le oferă șanse egale riscă să decadă chiar prin absența celor care o fac să progreseze: oameni pregătiți pentru viață atât din punct de vedere psihic cât și profesional. 

Mă bucur să anunț finalizarea "Legii prevenirii separării copilului de familie", proiect asumat în Planul Național pentru Redresare și Reziliență. Stabilim norme clare pentru intervenția autorităților în cazul copiilor și a familiilor în situații dificile. 

De asemenea, înființăm Observatorul Național al Copilului prin care identificăm și înregistrăm toți copiii aflați în situație de risc de separare de familie. 

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, va gestiona Observatorul Național al Copilului – prima și cea mai complexă bază de date a copiilor din România. Situația fiecărui copil în situație de risc va fi monitorizată în timp real.

Separarea copilului de familie este o decizie care trebuie luată doar în ultima instanță, după ce toate celelalte variante au fost încercate. Separarea provoacă traume pe termen lung pentru ambele părți: copil și familie. 

Acum, doar 3 din 10 orașe au centre și specialiști pentru a preveni această separare. În mediul rural, situația este gravă: mai puțin de 1 din 10 localități au resursele esențiale. 

În 570 de localități, 12 orașe și 558 de comune, nu există centre și specialiști. Cu ajutorul celor 50 de milioane de euro fonduri nerambursabile în PNRR se va îmbunătăți totul! Autoritățile locale pot accesa fonduri pentru o rețea de 150 de centre de zi. 

Până atunci, noua lege prevede că în fiecare localitate va exista o structură comunitară consultativă, căci comunitatea locală este și cea care cunoaște cel mai bine situația celor care au nevoie de ajutor. 

Din ea pot face parte de la directorul școlii, polițist de proximitate sau preot, până la medicii de familie sau membri ai societății civile. Munca celor care vor face parte din această structură va fi plătită, iar indemnizația de ședință este egală cu 1% din salariul primarului. 

Fiecare copil care are nevoie de sprijin îl va primi, în funcție de necesitățile concrete. Are nevoie de haine, primește haine. La fel în cazul alimentelor, sau dacă locuința are nevoie de reparații sau obiecte electrocasnice. 

Noua lege schimbă și modalitatea de finanțare, iar pentru serviciile sociale destinate prevenirii separării copilului de familie se propune asigurarea finanțării de la bugetul de stat a cel mult jumătate din necesar. 

Sumele vor fi stabilite în funcție de numărul de copii înregistrați în Observatorul Național Copilului. 

Astăzi, publicăm în consultare publică proiectul legii. După aprobare, în maxim un an, vom avea imaginea reală a situației copiilor din România!", a scris ministrul Familiei, Gabriela Firea, joi, pe pagina de Facebook.

?????? Premieră pentru protecția copiilor din România! Cu ajutorul a 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile prin...

Publicată de Gabriela Firea pe Miercuri, 10 august 2022

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea copii
Parteneri
Cătălin Cîrstou, candidatul comun PSD-PNL în Bucureşti
x close