Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea: "Am obținut avizul de la Justiție pentru decontarea procedurilor FIV la nivel național"

Gabriela Firea: "Am obținut avizul de la Justiție pentru decontarea procedurilor FIV la nivel național"

"Am obținut în sfârșit, după 'lupte seculare care au durat șase luni', avizul de la Ministerul Justiției decontarea procedurilor FIV pentru cuplurile infertile, proiect realizat acum la nivel național", spune ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Gabriela Firea: "Am obținut avizul de la Justiție pentru decontarea procedurilor FIV la nivel național"
Sursa foto: Facebook/ Gabriela Firea
de Mia Lungu    |    01 Sep 2022   •   17:33

"Doar o veste bună - chiar pe drum, între București și minunatul nostru litoral, am primit informarea de la cabinet că am obținut în sfârșit, după 'lupte seculare care au durat șase luni', avizul de la Ministerul Justiției pentru proiectul care a fost aplicat cu succes, spun eu, pentru că s-au născut 600 de copii într-un timp foarte scurt în București, anume decontarea procedurilor FIV pentru cuplurile infertile, un proiect realizat acum la nivel național de Ministerul Familiei, împreună cu Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii. Ne-am unit forțele și am învins", a spus Gabriela Firea, la Școala Politică a Organizației de Femei din PSD, în Constanța.

Ea afirmă că declinul demografic este o realitate.

"Sunt multe cauze, și economice, și sociale, dar și care țin de sănătatea publică. (...) Nu era normal să avem discriminări, să avem femei de categoria întâi la București, care au beneficiat cât am fost primar general de acest proiect și care acum nu mai e finanțat, din păcate, și femei care nu puteau să beneficieze de suma întreagă", adaugă ministrul Familiei.

De asemenea, ea a prezentat și alte proiecte.

"În primul rând, recunoaștem și în România, cu prioritate, sintagma de familie de familie numeroasă. Mă refer cu trei și mai mulți copii. Există această sintagmă recunoscută în Europa, iar la noi nu. Au anumite facilități. Vom avea așadarși acest proiect pe masa guvernului.

De asemenea, un proiect care se referă la statului femeii peste 40 de ani și care este discriminată pe piața muncii și la doamnele care au hotărât să stea mai mult acasă cu copiii, dar au pierdut acei ani de la vârsta de pensionare", conchide Firea.

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea PSD decontare aviz FIV proceduri
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close