Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea anunţă că va deschide 150 de centre de zi pentru copiii din familiile vulnerabile

Gabriela Firea anunţă că va deschide 150 de centre de zi pentru copiii din familiile vulnerabile

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat sâmbătă, că instituţia pe care o conduce pregăteşte 150 de centre de zi pentru copiii din familiile vulnerabile.

Gabriela Firea anunţă că va deschide 150 de centre de zi pentru copiii din familiile vulnerabile
Sursa foto: Facebook
de Georgiana Adam    |    27 Aug 2022   •   21:45

Centrele vor fi deschise în toată ţara, pentru că "acești copii trebuie ajutați prin toate mijloacele să poată rămâne în familiile lor", spune Firea.

Am răspuns cu bucurie invitației colegului meu Victor Negrescu, liderul PES activists Romania, care, împreună cu Sitaru Janina Secretar de Stat – MAE, Secretar General PES activists România au fost gazdele dezbaterii interactive “Europa Noastră, Viitorul Nostru”, organizată în cadrul Universității de vară. 

M-am bucurat să revăd mulți colegi social democrați, împreună cu care am schimbat  idei pentru viitoarele proiecte pregătite de mine și de echipa de la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, înainte de începerea unei noi sesiuni parlamentare. 

Invitații speciali: Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor, Dan Nica, Europarlamentar, Liderul Delegației PSD din Parlamentul European, senatorul Felix Stroe, Președintele PSD Constanța, Sarmiza Andronic, Analist Politic, Florin Jianu, Președinte al Consiliului Național al IMM-urilor din România, Val Vâlcu, Jurnalist DC News, Robert Lupițu, Redactor-șef la CaleaEuropeana.ro, Daniel Georgescu, Primarul Comunei Limanu și cei aproximativ 300 de participanți la dezbaterea despre viitorul comun al Europei, au fost extrem de activi, după cum mă așteptam. 

Căci viitorul și prioritățile României sunt legate de viitorul Europei, de felul în care noi toți înțelegem lumea în care trăim, de schimbările prin care trecem împreună și de modul în care ne putem adapta la ele. În urmă cu 2 ani, nu se aștepta nimeni la o pandemie, sau la un război la porțile Europei, după 70 de ani de pace. Nimeni nu anticipa o criză energetică mondială. Și totuși, toate acestea se întâmplă azi, acum. 

Partidul Social Democrat vine, ca de fiecare dată, cu soluții pentru oameni. Aceste soluții sunt promovate permanent în guvern. Nu putem gândi în cheia: “facem reduceri, tăiem, pentru că e austeritate”. Oamenii trebuie ajutați să treacă prin toate aceste schimbări cât se poate mai bine, în condițiile actuale. 

Această datorie îmi revine și mie, ca ministru social democrat al Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, de a veni mereu cu soluții pentru oameni, pentru familii, prin proiecte de nivel european. Dacă românii vor avea familii sănătoase, fericite și puternice câștigă România, dar și Europa. 

De aceea, mă gândesc în special la comunitățile mai sărace, la familiile defavorizate, cum sunt cele în care copiii se află în pericol major de separare de familii. Părinții acestor copii nu mai reușesc să facă față cheltuielilor din fiecare zi și decid să lase copiii în grija statului. Susțin cu tărie: Aceasta nu este o soluție pe care să o acceptăm! Acești copii trebuie ajutați prin toate mijloacele să poată rămâne în familiile lor. 

În acest sens, pregătim în toată țara 150 de centre de zi pentru copiii din familiile vulnerabile. 

Egalitatea de șanse este, de asemenea, o prioritate continuă. Femeile au aceleași drepturi ca bărbații, trebuie să aibă aceleași posibilități de a-și arăta competența. În cel mai scurt timp va fi finalizat proiectul de lege al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de șanse prin care măcar 2 femei să facă parte din CA urile întreprinderilor de stat, din totalul de 5 membri. Este un pas necesar, pe lângă pachetul de legi prin care sprijinim femeile să ajungă în posturi de conducere, nu doar de execuție. 

Familiile numeroase, cu 3 sau mai mulți copii, trebuie să aibă recunoscut acest statut și în România, ca în alte state europene. Aceasta este tema unui alt proiect de lege pe care îl voi promova în guvern. 

Susținerea UE este extrem de importantă, dar pentru obținerea acestei susțineri avem obligația de a explica la Bruxelles, prin reprezentanții noștri acolo, toate prioritățile României. 

Am convingerea că europarlamentarii trimiși de PSD în Parlamentul European fac tot posibilul pentru ca vocea țării noastre și soluțiile așteptate de români să se afle pe agenda liderilor europeni", a scris ministrul Familiei, Gabriela Firea, sâmbătă, pe pagina de Facebook.

Am răspuns cu bucurie invitației colegului meu Victor Negrescu, liderul PES activists Romania, care, împreună cu Sitaru...

Publicată de Gabriela Firea pe Sâmbătă, 27 august 2022

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea centre de zi copii
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close