Gabriela Firea a declarat, miercuri, după prima întâlnire cu mediatoarea desemnată în dosarul în care Traian Băsescu este acuzat de ameninţare, că a fost o întâlnire în care a primit detalii despre ceea ce înseamnă procedura de mediere, arătând că nu se poate vorbi despre o "împăcare" în acest moment.
"A fost o oră în care m-am informat în ce constă procedura de mediere. (...) Nu am luat nici o decizie. Nu se poate pune problema impcării. Nu e vorba de iertare sau împăcare, ci despre nişte principii pe care trebuie toţi să le respectăm", a declarat senatoarea Gabriela Firea, după întâlnirea cu mediatorul.
Traian Băsescu a fost cel care a anunţat, în luna septembrie, că va apela la un mediator în conflictul său cu senatoarea PSD Gabriela Firea.
"Va promit ca imi voi trimite maine avocatul nu la procuror, ci sa vina la domnul presedinte (al Consiliului de Mediere - n.r.) sa stabilim un mediator si sa-i fac propunere doamnei Firea sa mediem cu un mediator aceasta disputa", a spus Băsescu, la o gală a Consiliului de Mediere.
Vom reveni cu amănunte.