Antena 3 CNN Politică Geoană: Există o frustrare pe care Iliescu nu o uită

Geoană: Există o frustrare pe care Iliescu nu o uită

Geoană: Există o frustrare pe care Iliescu nu o uită
22 Feb 2008   •   18:53

Alegeri cu scântei, astăzi, la Consiliul Naţional al PSD. După ce Ion Iliescu l-a atacat dur pe actualul şef al partidului, spunând deschis că a fost deranjat de aprecierile lui Geoană referitoare la FSN şi la activitatea sa politică, la finalul votului a fost rândul preşedintelui PSD să întoarcă săgeţile. „Există o anumită frustrare pe care nu o uită domnul Ion Iliescu, din 2005, dar viaţa merge înainte”, a declarat el, la sfârşitul reuniunii.

„Respectăm cu toţii ceea ce reprezintă trecutul glorios al partidului nostru, dar ochii noştri sunt aţintiţi către viitor”, a continuat Geoană. El a subliniat că fără aceste săgeţi transmise de către unii dintre liderii social-democraţi, „nu ar fi PSD-ul PSD”. Aşadar, ca PSD-ul să fie într-adevăr PSD a fost reactivat astăzi Adrian Năstase, Ion Iliescu a ţinut un discurs de două ore - în care şi-a vărsat tot of-ul din ultimii ani, iar sala a apaludat la scenă deschisă mesajul noului preşedinte al Consiliului Naţional PSD.

Antena3.ro

×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close