Antena 3 CNN › Politică › Grindeanu a anunţat variantele de pe masa PSD-ului pentru Guvernul Luca Niculescu. "PSD ar vota şi un Guvern PNL-UDMR, fără USR"

Grindeanu a anunţat variantele de pe masa PSD-ului pentru Guvernul Luca Niculescu. "PSD ar vota şi un Guvern PNL-UDMR, fără USR"

M.P.
1 minut de citit Publicat la 21:55 13 Oct 2026 Modificat la 22:35 13 Oct 2026
liderii fostei coaliții
Sorin Grindeanu a anunţat cele trei variante de Guvern care sunt pe masă. Foto: Agerpres

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a prezentat, marţi seară, variantele de Guvern care se conturează în acest moment în partidul pe care îl conduce. Liderul social-democraţilor a precizat că partidul său va decide în şedinţa de miercuri ce variantă va aborda în privinţa Guvernului Luca Niculescu. "Nu mi-aş dori o majoritate de conjunctură şi apoi să dea toată lumea în acel Guvern", a declarat Grindeanu la Rtv.

Printre variantele studiate de social-democraţi se numără şi cea în care PSD nu ar intra la guvernare.

"O să le prezint colegilor mei mâine, La ora 4 decidem ce facem. 1. Avem varianta în care nu votăm şi nu intrăm în Guvern. 2. Varianta unui Guvern tehnocrat, care la prima vedere nu e o variantă solidă. Înclinăm spre "nu" pentru că e un guvern slab. 3. Varianta de a avea un guvern politic şi aici se deschid alte variante: guvern PSD, guvern PSD plus mai multe formaţiuni, ceea ce îmi doresc. Cam astea sunt variantele, le voi prezenta mâine şi vom decide pe care mergem. 

USR nu-mi doresc. PSD ar vota şi un Guvern PNL-UDMR, dar fără USR. Dacă ne hotărâm să intrăm la guvernare, contează şi programul de guvernare", a declarat Grindeanu, care a adăugat:

"Aș prefera un guvern bazat pe o majoritate clară, transparentă, nu de conjunctură, care de frica anticipatelor dau votul să treacă Guvernul.

Cam astea sunt variantele. O să le prezint mâine colegilor mei, cu plusuri și minusuri. România trebuie să iasă din această zonă, trebuie să aibă un Guvern. Poate nu va fi acesta. Pot fi anticipate sau va mai fi o nominalizare".

Preşedintele PSD a mai afirmat că-i va cere lui Luca Niculescu, dacă acesta va deveni premier, să prezinte românilor situaţia ţării.

"Mi-aş dori să nu fie realitate ce îmi spun anumiţi colegi de-ai mei că lasă în urmă Bolojan. Fuga lor de acum nu are altă explicaţie. Dacă ne hotărâm să intrăm la guvernare, o să-i cerem lui Luca Niculescu să vină în 2 săptămâni în Parlament, să prezinte românilor situaţia reală.

Aşa de bine e în Guvernul Bolojan, că el vrea să fugă. Aşa de bine e, că toată lumea mă îndeamnă să mă duc să fac guvern. E mai importantă evitarea dezastrului. PSD a pus în momentele dificile mai presus de interesul de partid interesele României.

Şi nu înţeleg de ce un partid istoric fuge. Doar pentru că ştiu ce lasă în urmă", a mai spus Sorin Grindeanu. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close