Antena 3 CNN Politică Guvernul a plătit 27.000 de euro pentru funeraliile de stat și mormântul lui Ion Iliescu

Guvernul a plătit 27.000 de euro pentru funeraliile de stat și mormântul lui Ion Iliescu

Cătălina Mănoiu
2 minute de citit Publicat la 13:41 10 Noi 2025 Modificat la 15:09 10 Noi 2025
ION_ILIESCU_DEPUNERE_COTROCENI_005_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Funeraliile de stat ale fostului președinte Ion Iliescu au costat 136.446,25 lei (27.000 de euro) Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Funeraliile de stat ale fostului președinte Ion Iliescu au costat 136.446,25 lei (27.000 de euro), sumă acoperită de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a informat Guvernul, la solicitarea Antena 3 CNN. Această sumă a fost utilizată pentru amenajarea monumentului funerar, amenajarea terenului, aranjamentele florale și serviciile funerare.

Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat a stabilit detaliile funeraliilor în colaborare cu familia fostului președinte.

Ministerul Apărării Naționale a pus la dispoziție locul de înhumare, conform Hotărârii nr. 2/20.06.2025 a Comitetului de organizare a funeraliilor de stat, fără a angaja fonduri financiare pentru lucrarea funerară. De asemenea, nu au fost decontate cheltuieli din bugetele Secretariatului General al Guvernului sau ale Cancelariei Prim-Ministrului pentru organizarea funeraliilor.

Potrivit sursei citate, costurile funeraliilor de stat sunt acoperite de Guvern, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului și al Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.

Punctul de vedere transmis de Guvern pentru Antena 3 CNN

”Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat a reunit reprezentanți ai următoarelor instituții publice: Administrația Prezidențială, Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Ministerul Apărării Naționale (MApN), Secretariatului de Stat pentru Culte, Serviciului de Protecție și Pază (SPP). 

Deciziile privind detaliile funeraliilor de stat au fost stabilite în cadrul acestui comitet, împreună cu reprezentantul familiei fostului președinte al României, și au fost puse în aplicare de angajații instituțiilor menționate, fiind utilizate resursele și echipamentele acestora, fără a fi necesare resurse bugetare suplimentare, cu excepția Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.

 Astfel, costurile organizării funeraliilor suportate de către Regia Autonomă ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” au fost în cuantum de 136.446,25 lei și au constat în: amenajare monument funerar, amenajare teren, aranjamente florale, servicii funerare.

Ministerul Apărării Naționale a pus la dispoziție locul de înhumare, conform Hotărârii nr. 2/20.06.2025 a Comitetului de organizare a funeraliilor de stat, fără a angaja fonduri financiare pentru lucrarea funerară.

De asemenea, din bugetele Secretariatului General al Guvernului (SGG) sau al Cancelariei Prim-Ministrului (CPM) nu au fost decontate cheltuieli pentru funeraliile fostului președinte Ion Iliescu. Conform Ordinului privind modificarea Anexei pentru aprobarea Procedurii privind organizarea funeraliilor de stat nr. S-4365 din 06.11.2024 – Secretariatul General al Guvernului, nr. S–4365/06.11.2024 – Cancelaria Prim –ministrului, nr. S/209/22.11.2024 – Ministerul Afacerilor Interne și nr. MS263/05.12.2024 – Ministerul Apărării Naționale, ”costurile funeraliilor de stat sunt suportate de Guvernul României, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului și al Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.”

Funeraliile de stat pentru Ion Iliescu au avut loc în 7 august. În acea zi, a fost doliu național conform deciziei Guvernului.

Președintele Nicușor Dan nu a participat la funeraliile de stat în niciunul dintre momentele organizate în incinta Palatului Cotroceni. 

De la funeralii au lipsit și liderii USR, care au anunțat că nu vor participa. De altfel, USR ceruse Guvernului să nu decreteze doliu național și nici să nu organizeze funeralii de stat pentru fostul președinte, ceea ce a dus la un conflict cu PSD.

Au fost prezenți premierul Ilie Bolojan, ministrul de Interne Cătălin Predoiu, precum și lideri ai Partidului Social Democrat. De asemenea, au participat la funeralii și foștii șefi ai statului Traian Băsescu și Emil Constantinescu. Printre absenți s-a numărat și fostul președinte Klaus Iohannis, care a trimis doar un mesaj personal familiei lui Ion Iliescu.

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close