Antena 3 CNN Politică Hrebenciuc: Traian Băsescu încearcă să conducă prin teroare

Hrebenciuc: Traian Băsescu încearcă să conducă prin teroare

Hrebenciuc: Traian Băsescu încearcă să conducă prin teroare
Sursa foto: Foto: Agerpres
de N.B.    |    07 Sep 2012   •   17:10

Viorel Hrebenciuc este de părere că singurul motiv pentru care Liviu Dragnea a ajuns să fie anchetat de DNA este faptul că şi-a dorit ca Traian Băsescu să plece de la Palatul Cotroceni şi că i-a îndemnat pe oameni să voteze pentru demiterea lui, afirmă deputatul PSD într-un comunicat citat de Agerpres.

"Pentru prima dată după 20 de ani, vedem cum oameni sunt hăituiţi din nou de procurori pentru convingerile lor politice. Ancheta procurorilor DNA împotriva lui Liviu Dragnea ne arată cât se poate de clar că Liviu Dragnea şi toţi cei care cred la fel ca el au dreptate. Băsescu trebuie să plece pentru că a întors România înapoi cu 20 de ani", susţine Hrebenciuc.

"Liviu Dragnea a fost chemat la DNA pentru că oamenii din Teleorman, mai mult decât în alte judeţe, nu îl iubesc pe Traian Băsescu. Din punctul meu de vedere, domnul Dragnea a făcut exact ceea ce trebuia să facă, adică să mobilizeze oamenii la vot, iar acum e chemat la audieri pentru că şi-a făcut datoria", continuă Viorel Hrebenciuc în comunicat.

Deputatul PSD se declară convins că vor mai urma şi alte audieri, pentru că "Traian Băsescu încearcă să conducă prin teroare".

Joi, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a fost chemat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost pus sub acuzare în dosarul privind posibile fraude la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, din 29 iulie.

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close