Antena 3 CNN Politică Iliescu: Băsescu a câştigat puterea printr-o eroare de calcul şi de tactică

Iliescu: Băsescu a câştigat puterea printr-o eroare de calcul şi de tactică

Iliescu: Băsescu a câştigat puterea printr-o eroare de calcul şi de tactică
25 Feb 2008   •   19:26

Invitat la Ştirea Zilei, preşedintele de onoare al PSD a vorbit despre viitorul social-democraţilor, dar nu s-a dat înlături nici de la a comenta cele mai recente evenimente politice. Pornind la o analiză a momentului alegerilor din 2004, când PSD a pierdut puterea, Iliescu a atacat dur modalitatea în care actualul preşedinte a ajuns la Cotroceni. ?Băsescu a câştigat la limită şi printr-o eroare de calcul şi de tactică?. ?S-a făcut imprudenţa din partea reprezentantului PSD să spună că noi nu avem nevoie de voturile PRM-ului?, a continuat fostul preşedinte. În consecinţă, spune Iliescu, ?Băsescu a câştigat la mustaţă, cu voturile PRM?, ?cu formule demagocice şi cu mari promisiuni? -  

Nici PSD-ul nu a dus-o mai bine însă în toată această perioadă. Liderul de onoare al PSD nu a pierdut ocazia să-l pună la zid, voalat, pe preşedintele social-democraţilor. ?În loc să ne întărim relaţiile cu electoratul nostru fidel (pensionarii, n. red.), chiar şi din opoziţie, noi am pierdut?. ?Am început să ne bâlbâim şi am slăbit căile spre electoratul tradiţional, cu scopul de a ne deschide către tineri. Nici asta nu am făcut şi am pierdut şi ce aveam?, a precizat Iliescu. Strategia PSD pentru alegeri are însă în vedere atragerea tineretului, a intelectualităţii şi a pensionarilor ?pierduţi?.

Ion Iliescu a continuat atacul la adresa lui Traian Băsescu, declarând că acesta nu are autoritatea morală să vorbească despre ceea ce trebuie să fie un om politic. ?Eu când vorbesc despre aceste lucruri am autoritatea morală să o fac?, a subliniat liderul social-democrat. ?Nu are însă autoritatea morală nici Băsescu, prin afacerile în care a fost amestecat, nici liderii PD-L-ului, care şi-au schimbat cămaşa politică peste noapte?.

Întrebat despre poziţia retrasă pe care o preferă Dan Mircea Popescu, fostul preşedinte l-a descris ca pe un ?om serios, valoros şi decent?, dar căruia nu-i prea place să iasă în faţă. ?Tocmai din cauza acestor calităţi, nu are vâna necesară unui om care să penetreze mulţimea?. Cu totul altfel stă situaţia în ceea ce-l priveşte pe Năstase, susţine Iliescu.

Revenit în conducerea PSD cu ajutorul liderului de onoare al formaţiunii, ?Năstase este un om cu o forţă de penetrare serioasă, deşi are defectele sale pe care şi eu i le-am criticat?. ?Ne uităm cum se bâlbâie această guvernare. Guvernul Năstase a fost o maşinărie care a funcţionat perfect?, a precizat Iliescu.

Antena3.ro

×
Parteneri
Razie de amploare în Bucureşti şi Ilfov: peste 720 de amenzi
x close