Antena 3 CNN Politică Iliescu: Măsurile luate de Băsescu sunt unele sălbatice

Iliescu: Măsurile luate de Băsescu sunt unele sălbatice

Iliescu: Măsurile luate de Băsescu sunt unele sălbatice
Sursa foto: Foto: Intact Images
22 Feb 2011   •   22:48

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a declarat, marţi, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Antena 3, că preşedintele Traian Băsescu are un "comportament abuziv faţă de instituţiile statului", faţă de Constituţie, apreciind măsurile luate de şeful statului ca fiind unele "sălbatice".

Preşedintele de onoare al PSD a precizat că România a trecut prin situaţii mai grele decât cea de astăzi, mai ales când s-a confruntat cu schimbarea unui sistem, arătând că s-au putut găsi soluţii democratice de ieşire din criză, chiar dacă au existat diferenţe de idei între factorii politici.

"Cred că acest comportament şi antidemocratic şi abuziv este sursa tuturor necazurilor şi ieşirea din această situaţie se poate face într-un singur fel: să punem capăt acestei guvernări. (...) Pe de o parte guvernului şi pe de alta prezenţa preşedintelui Băsescu", a spus Ion Iliescu.

Întrebat dacă o astfel de "ieşire" poate însemna depunerea unei moţiuni de cenzură, respectiv suspendarea preşedintelui, Ion Iliescu a răspuns: "Pot fi asemenea evoluţii, dacă lucrurile se păstrează în termenii pe care îi urmărim".

Astfel, Iliescu este de părere că "preşedintele Băsescu a proclamat un principiu - acela că vrea să fie preşedinte - jucător, exprimând într-un fel că nu prea îl mulţumesc prevederile Constituţiei, care stabileşte un anumit rol şi atribuţii preşedintelui".

"Nu îl mulţumeşte acest rol abuziv faţă de instituţiile statului, de substituire a guvernului, premierului, a intrat în conflict cu Parlamentul, cu justiţia, cu toate segmentele societăţii, cu sănătatea, cu învăţământul. (...) Am avut şi perioade mult mai grele, s-a prăbuşit o lume (...), dar găseam atunci o anumită raţionalitate în abordarea acestor chestiuni, chiar în condiţii de încruntare şi încrâncenare politică foarte mari', a afirmat Ion Iliescu.

În acelaşi timp, fostul şef al statului cataloghează măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc ca fiind unele sălbatice, draconice, făcând comparaţie cu alte state, printre care şi Grecia, care, deşi au avut o situaţie mult mai grea, nu au aplicat asemenea măsuri.

 


×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close