Radu Miruţă, ministrul USR interimar de la Apărare şi de la Transporturi, a fost surprins pe plajă, la mare, într-un resort din Turcia. Imaginile au fost trimise de un telespectator Antena 3 CNN. Miruţă s-ar fi cazat într-un resort de 5 stele, alături de familie.
Ministrul a ales să plece în concediu într-un moment delicat atât pentru ministerul Transporturilor, cât şi pentru scena politică din România, în general. Ministerul Transporturilor este implicat într-un scandal, după ce fostul director al TAROM a notificat compania că renunţă la mandatul de 2 ani şi jumătate, pe care l-a obţinut printr-un concurs, şi nu mai vrea să facă parte din conducere.
Gina Vacariu, realizator Antena 3 CNN, transmite că tensiunile de la TAROM au apărut după ce fostul director a avut mai multe dispute cu ministrul, dar şi cu Anca Boagiu, care este în Consiliul de Administraţie al TAROM. Miercuri, compania a numit un director interimar în conducere, în plină vară, când TAROM ar trebui să producă foarte mulţi bani.
"Pe de o parte, fostul director acuză că n-a putut discuta de foarte multe luni cu ministrul Miruţă, că a încercat să obţină bugetul pentru TAROM şi nu există un buget, că a încercat să pună la punct paşii următori pentru restructurarea companiei şi că n-a găsit înţelegere.
TAROM are pierderi de 40 de milioane de euro doar în 2025. Compania ar fi cu un picior în groapă, după ce şi Oana Gheorghiu a anunţat la începutul anului trecut că se caută un investitor pentru TAROM sau poate chiar o ieşire de pe piaţă, un faliment, o insolvenţă...
Acestea sunt, deci, cele mai recente imagini cu ministrul Miruţă, care este şi parlamentar şi se va vota Legea salarizării, luni, prin care se taie salariile", a transmis Gina Vacariu.
Scandal la TAROM după schimbarea conducerii
TAROM are un nou director general provizoriu, după ce Bogdan Costaș, cel care a condus interimar compania din luna ianuarie, a fost înlocuit. Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, acuză fosta conducere că a venit cu un buget construit pe cifre nereale și că a întârziat demersurile către Comisia Europeană pentru modificarea planului de restructurare. Bogdan Costaș susține, în schimb, că el a refuzat noul mandat, pentru că direcția propusă ar fi dus TAROM spre faliment.
Consiliul de Administrație l-a numit director general provizoriu pe Cristian Anghel, până acum director de operațiuni la sol în cadrul companiei. Totodată, a fost demarată procedura de selecție competitivă pentru conducerea TAROM.
Radu Miruță spune că fosta conducere executivă a TAROM i-a cerut, de luni de zile, să aprobe un buget bazat pe estimări pe care compania însăși le-ar fi știut nereale.
Iar fostul director al TAROM, Bogdan Costaș, a transmis un drept la replică după acuzațiile lansate de ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță.
Bogdan Costaș spune însă că, înainte de anunțul privind revocarea sa, refuzase deja preluarea unui nou mandat. Decizia ar fi fost transmisă Consiliului de Administrație pe 17 iulie.
Compania TAROM are un nou director. Cristian Anghel, anterior Director Operațiuni Sol, a fost numit în funcția de director general, după ce fosta conducerea a fost revocată. Decizia a fost luată pe fondul unui conflict mai vechi între Bogdan Costaș, cel care a condus până acum interimar compania, și ministrul Radu Miruță și fosta ministră Anca Boagiu, în prezent membră în Consiliul de Administrație, potrivit surselor Antena 3 CNN.