Antena 3 CNN Actualitate Educație Subiectele și baremele la proba la alegere a profilului de la Bac 2026, sesiunea de toamnă, au fost publicate

Subiectele și baremele la proba la alegere a profilului de la Bac 2026, sesiunea de toamnă, au fost publicate

D.C.
1 minut de citit Publicat la 15:34 12 Aug 2026 Modificat la 15:36 12 Aug 2026
tanara examen
Subiectele și baremele la proba la alegere a profilului de la Bac 2026 Sursa foto: Getty Images

Subiectele și baremele de corectare pentru proba la alegere în funcție de profil și specializare de la Bac, sesiunea de toamnă, au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării.

Ele pot fi consultate pe subiecte.edu.ro.

Candidații înscriși la proba la alegere a profilului și specializării din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului național de bacalaureat 2026 au susținut miercuri, 12 august, cea de-a treia evaluare scrisă. Disciplina de examen a fost stabilită în funcție de profilul și specializarea absolvite. Potrivit datelor transmise de Ministerul Educației și Cercetării, peste 33.000 de persoane s-au înscris la sesiunea din august, fie pentru toate probele, fie doar pentru cele nepromovate anterior. Dintre acestea, peste 22.000 provin din promoția curentă, iar mai mult de 11.000 au absolvit liceul în anii precedenți.

Joi, 13 august, se va desfășura ultima probă scrisă din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2026. Este vorba despre proba la Limba și literatura maternă*, susținută de candidații care au studiat într-una dintre limbile minorităților naționale.

Când se afișează primele rezultate la Bac 2026, sesiunea de toamnă

Primele rezultate ale examenului vor fi afișate marți, 18 august, până la ora 12:00. Înainte de depunerea contestațiilor, candidații vor avea posibilitatea de a solicita vizualizarea lucrărilor.

Contestațiile pot fi depuse în perioada 18-20 august. Candidații care contestă notele trebuie să completeze și să semneze o declarație prin care confirmă că au luat la cunoștință faptul că nota inițială poate fi modificată atât în sensul creșterii, cât și al scăderii.

Rezultatele finale la Bac 2026, sesiunea august, vor fi publicate pe 24 august.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close