Jurnalistul Cătălin Avramescu, consilier de stat la Cotroceni

17 Ian 2008   •   22:21
Jurnalistul Cătălin Avramescu, consilier de stat la Cotroceni
Jurnalistul Cătălin Avramescu a fost numit consilier de stat la Cancelaria preşedintelui Traian Băsescu, anunţă site-ul Administraţiei prezidenţiale. Avramescu ocupă unul dintre cele două locuri devenite vacante prin demisia Elenei Udrea şi a Stanei Anghelescu. Cătălin Avramescu are 40 de ani, este membru al Grupului pentru Dialog Social şi a fost până acum editorialist la ziarul "Cotidianul". Este unul dintre jurnaliştii care s-au plasat constant de partea preşedintelui Traian Băsescu în toate disputele în care acesta a fost angajat. Avramescu a mai fost propus de şeful statului pentru un loc în Consiliul de Administraţie al TVR, dar nu a fost validat de Parlament.

Cătălin Avramescu este absolvent al Universităţii Bucureşti şi doctor în filosofie.

Antena 3

Parteneri
x close