Antena 3 CNN Politică Lider PSD, despre cei care i-au cerut demisia lui Dragnea: Nu mă aştept să stea liniştiţi

Lider PSD, despre cei care i-au cerut demisia lui Dragnea: Nu mă aştept să stea liniştiţi

Lider PSD, despre cei care i-au cerut demisia lui Dragnea: Nu mă aştept să stea liniştiţi
22 Sep 2018   •   08:23

Preşedintele executiv al PSD Sălaj, Iuliu Nosa, a declarat, vineri seara, că nu crede „să se liniştească” cei care i-au cerut demisia preşedintelui Liviu Dragnea, dar că „e treaba lor”. Preşedintele PSD Cluj, Horia Nasra, spune că e nevoie de „poduri de comunicare” între cele două tabere.

Iuliu Nosa, preşedintele PSD Sălaj, a spus că partidul va duce guvernarea până la capăt, dar că nu crede că se vor linişti colegii care i-au cerut preşedintelui PSD să demisioneze.

”Ne-am asumat responsabilitatea guvernării prin votul dat de cetăţeni şi acest lucru îl vom duce până la capăt, până în 2020. Colegii care au cerut demisia domnului Dragnea nu cred că trebuie sancţionaţi, a fost poziţia lor, o respectăm, dar într-un partid politic decizia aparţine majorităţii. Nu mă aştept să stea liniştiţi, dar e treaba lor, avem responsabilitatea guvernării şi trebuie să o ducem până la capăt”, a spus Nosa.

La rândul său, preşedintele PSD Cluj, Horia Nasra, a spus că în perioada care urmează vor fi necesare discuţii cu nemulţumiţii din partid pentru a fi construite „poduri de comunicare”.

×
Subiecte în articol: Dragnea demisie
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close