Antena 3 CNN Politică Lucian Bode anunţă că programul "Anghel Saligny" va avea avizul Ministerului Justiţiei

Lucian Bode anunţă că programul "Anghel Saligny" va avea avizul Ministerului Justiţiei

Ministrul interimar de la Justiţie, Lucian Bode, a anunţat, vineri, că programul "Anghel Saligny" va avea avizul ministerului pe care îl reprezintă, după ce va fi dezbătut în şedinţa de guverm de vineri.

Lucian Bode anunţă că programul "Anghel Saligny" va avea avizul Ministerului Justiţiei
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    03 Sep 2021   •   09:41

Bode a precizat că Ministerul Transporturilor nu a avizat proiectul, dar se consideră că este aviz tacit.

"Ministerul Justiției este ultimul avizator pe toate proiectele de actele normative, nu doar pe proiectul de ordonanță de urgență pentru aprobarea Planului Național de Investiții Anghel Saligny

Ministerul Justiției se pronunță pe legalitate, nu pe oportunitate. Observațiile avute în vedere de direcția de specialitate sunt menținute și au fost transmise către Ministerul Dezvoltării. 

Aseară am văzut proiectul în original. Cu siguranță azi intrăm în ședința de guvern cu acest proiect", a declarat, vineri, ministru Lucian Bode.

Bode: "Un ministru nu are dreptul să blocheze un proiect"

"Avizul de la Ministerul Transporturilor trebuia să vină într-un termen legal. El nu a venit în termenul legal și atunci se consideră avizare tacită. Nu s-a întâmplat nici prima, nici ultima dată. 

Avem toate condițiile legale îndeplinite ca în ședința de guvern de azi, de la ora 16.00, Guvernul să dezbată acest proiect de OUG", a continuat ministrul interimar al Justiției.

În plus, Bode spune că un ministru nu are dreptul să blocheze un proiect.

"Un ministru nu are dreptul să blocheze un proiect. Dacă nu-i convine, dă aviz negativ, dar să nu emită un aviz, din punctul meu de vedere, nu e normal", a adăugat, vineri, Lucian Bode.

Premierul Cîţu l-a demis pe ministrul Justiției, Stelian Ion

Premierul Florin Cîțu l-a revocat miercuri seara pe ministrul Justiției Stelian Ion, susținând că demnitarul se opune reformelor.

"Am trimis președintelui României cererea de revocare din funcția de ministru de Justiţie a domnului Stelian Ion. 

Nu voi accepta în Guvernul României miniștri care să se opună modernizării României. 

Stelian Ion este un ministru care nu a reușit să se impună în coaliție, nu a reușit să își ducă la bun sfârșit proiectele. 

De exemplu: desființarea secției speciale care nici dupa opt luni de mandat nu a fost desființată", a motivat Florin Cîțu, miercuri seara.

Dan Barna, după remanierea lui Stelian Ion: "Florin Cîțu trebuie să plece"

Dan Barna, copreședintele USR PLUS, a reacţionat după ce premierul Florin Cîţu a anunțat că l-a revocat din funcție pe ministrul Justiției Stelian Ion pe motiv că se opune reformelor.

"Florin Cîțu a arătat că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puțin un Guvern.

Abuzul de putere, deciziile luate noaptea ca hoții nu sunt marca înregistrată a lui Liviu Dragnea. Iar Florin Cițu a arătat că e mai rău decât Dragnea. Și asta pentru că înșală cu cinism și rea voință așteptările unui electorat care a cerut altceva.

Florin Cîțu trebuie să plece", a scris Dan Barna pe pagina sa de socializare.

Motivul principal care a dus la această situaţire pare să fie fost programul național de investiții "Anghel Saligny", PNDL 3.

Stelian Ion, despre avizul privind proiectul "Anghel Saligny": "La Ministerul Justiției, nu a fost depus originalul"

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat miercuri, în ziua a fost demis, că programul național de investiții "Anghel Saligny" nu a ajuns în original la Ministerul Justiției.

Întrebat dacă proiectul va primi aviz, Stelian Ion a precizat: "Este greu de crezut câtă vreme nu a venit dosarul cu acest proiect la Ministerul Justiției. Voi analiza dosarul, dar termenul este de 4 zile", a spus ministrul Justiției.

Programul "Anghel Saligny" prevede alocarea a 50 de miliarde de lei către primării prin credite de angajament pentru perioada 2021-2028.

×
Subiecte în articol: Lucian Bode PNDL Anghel Saligny
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close