Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban: "Candidez cu o carte de vizită care este un argument puternic în fața colegilor"

Ludovic Orban: "Candidez cu o carte de vizită care este un argument puternic în fața colegilor"

Ludovic Orban a anunțat că va candida pentru un nou mandat de președinte al PNL, la alegerile interne din acest an. Liderul PNL susține că va candida cu o carte de vizită, iar acesta ar fi un argument puternic în fața colegilor.

Ludovic Orban: "Candidez cu o carte de vizită care este un argument puternic în fața colegilor"
Sursa foto: Hepta
de Maria Zărnescu    |    15 Mai 2021   •   18:05

Fostul premier spune că va candida cu o carte de vizită cunoscută de toți colegii săi, iar acesta ar trebui să fie un argument cât se poate de puternic. Totodată, președintele Camerei Deputaților a explicat că în toamnă vor fi alegeri în toate organizațiile.

"Candidez cu o carte de vizită care este cunoscută de toţi colegii mei şi care este practic un argument puternic pentru a putea să mă prezint în faţa colegilor mei cu un proiect pe următorii patru ani de zile, care să permită PNL să realizeze pentru România tot ceea ce a promis", a declarat Ludovic Orban, într-o conferință de presă la Zalău, potrivit Agerpres.

Congresul PNL va fi precedat de alegeri în toate organizațiile, după cum a precizat liderul partidului.

"Congresul înseamnă alegeri în tot partidul, la toate nivelele. Peste tot vom avea conduceri legitimate prin vot în urma conferințelor la nivel local, judeţean şi ulterior în urma congresului", a mai adăugat Ludovic Orban.

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban candidatura PNL
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close