Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu: ”România, cu un pas mai aproape de Schengen! Am și o bucurie personală”

Marcel Ciolacu: ”România, cu un pas mai aproape de Schengen! Am și o bucurie personală”

Marcel Ciolacu, liderul PSD, spune că România este cu un pas mai aproape de aderarea la spațiul Schengen și spune că are o bucurie personală, pentru că grupul eurodeputaților PSD a fost ”singurul care a votat în unanimitate” în Parlamentul European.

Marcel Ciolacu: ”România, cu un pas mai aproape de Schengen! Am și o bucurie personală”
Sursa foto: Hepta
de Andreea Ştefan    |    16 Noi 2022   •   14:32

”România este cu un pas mai aproape de Schengen! Comisia Europeană a confirmat astăzi că țara noastră și-a făcut temele și îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Schengen.

Este o schimbare de paradigmă. Pentru prima dată, s-a auzit peste hotare mai mult vocea celor care susțin România, decât a celor care o denigrează în permanență făcând niște jocuri politice foarte mici.

Toți responsabilii din statul român au înțeles importanța momentului și au acționat pe o singură voce. Am și o bucurie personală pentru că, în plan politic, am reușit ca în Parlamentul European, grupul social-democraților europeni să fie singurul care a votat în unanimitate pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Sunt convins că familia noastră politică europeană va fi alături de noi până la capăt. Invit și reprezentanții altor partide politice să lase trăncăneala și să facă măcar în al 12-lea ceas ceva pentru țara lor. De exemplu, să își convingă colegii din familia politică din care fac parte să voteze pentru aderarea României la Schengen”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu Schengen
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close