Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, în carantină după ce a fost contact direct

Marcel Ciolacu, în carantină după ce a fost contact direct

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:27 14 Ian 2022 Modificat la 11:32 14 Ian 2022
New Project (10)
Sursa foto: Antena 3

Marcel Ciolacu a intrat în carantină, fiind contact direct al ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, infectat cu SARS CoV-2. 

Ministrul Culturii, infectat cu COVID-19: "Sunt vaccinat cu două doze, m-am protejat rezonabil, totuși Omicron se descurcă mai bine"

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a anunțat joi, 13 ianuarie, că a fost confirmat cu COVID-19. Ministrul este vaccinat cu două doze de vaccin anti-COVID 19 și spune că a aflat că este infectat după ce s-a întors din concediul de sărbători.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a anunțat că s-a infectat cu noua tulpină de coronavirus.

Demnitarul a explicat joi, într- o postare pe Facebook, că are o formă ușoară de boală, este acasă și se simte bine.

"După revenirea dintr-un scurt concediu, în vederea reluării activităților curente am făcut un test RT-PCR care s-a dovedit a fi... pozitiv. 

Sigur că m-am izolat imediat urmând un regim de tele-muncă până luni, când expiră carantina legală.

Am mai avut un episod de Covid19 în noiembrie 2020, sunt vaccinat cu două doze, m-am protejat rezonabil, totuși Omicron se descurcă mai bine...

Simptomele sunt minime, analizele OK, abia aștept întoarcerea între colegi.

Ceea ce regret nespus este că am ratat una dintre cele mai frumoase, dacă nu cea mai frumoasă săptămână din anul unui ministru, săptămâna ce cuprinde Ziua Culturii Naționale. 

Am lipsit de la decorarea cu Ordinul Steaua României de la Cotroceni a marelui Gheorghe Zamfir și a legendarului actor Constantin Codrescu, printre alții, la propunerea Ministerului Culturii.

Am ratat un superb concert al Orchestrei Metropolitane București sub bagheta lui Daniel Jinga, cu Paula Seling, la Buzău.

Am ratat întâlniri deosebite cu omologul meu Sergiu Prodan de la Chișinau (ciudat, o singură cultură, doi miniștri...), cu membri ai Academiei Române, și, cel mai trist, am ratat prezența la superbul spectacol ce va avea loc sâmbătă, pe 15 ianuarie, la Teatrul Național, dedicat Zilei Culturii Naționale.

La TNB va concerta orchestra Operei Naționale sub bagheta lui Tiberiu Soare împreună cu artiști ai Operei, vor recita actori de calibru români și moldoveni, va fi minunat! Vă invit să urmăriți pe TVR sau la Radio Romania Cultural evenimentul.

În rest, să avem sănătate și să ne revedem curând!", a anunţat Lucian Romaşcanu pe pagina sa de Facebook.

×
Etichete: Marcel Ciolacu
x close