Antena 3 Politică Marcel Ciolacu: Iohannis trebuie să anunțe urgent un plan de reducere etapizată a restricțiilor

Marcel Ciolacu: Iohannis trebuie să anunțe urgent un plan de reducere etapizată a restricțiilor

de Maria Zărnescu    |    01 Apr 2021   •   12:24
Marcel Ciolacu: Iohannis trebuie să anunțe urgent un plan de reducere etapizată a restricțiilor Hepta

Liderul PSD, Marcel Ciolacu îi cere președintelui Klaus Iohannis să anunțe urgent un plan de reducere etapizată a restricțiilor. Ciolacu a declarat că românii nu sunt teroriști sau asasini, precizând că există doar români disperați.

Liderul social - democraților este de părere că demnitarii precum Vlad Voiculescu şi Raluca Turcan, care au încălcat regulile sanitare, ar trebui să "zboare din funcție".

"Nu există "teroriști", "săraci" sau "asasini"! Există doar români! Români disperați. Unii că mor de foame, alții că sunt extenuați după un an de zile de luptă cu pandemia!

Toți sunt revoltați de aroganța, lipsa de transparență, deciziile contradictorii și neaplicarea egală a legii, toți simt că statul i-a abandonat, că au rămas pe cont propriu!

Acum este momentul ca Iohannis să se hotărască dacă este președintele tuturor românilor sau dacă va continua să întrețină urma și haosul din societate.

Acum Iohannis trebuie să anunțe urgent un plan de reducere etapizată a restricțiilor! Demisii în cazul demnitarilor care au încălcat regulile.

Acum este momentul ca demnitari precum Voiculescu și Turcan, care au sfidat  regulile impuse tuturor cetățenii obișnuiți, să zboare din funcții!

Oamenii au nevoie de reguli clare aplicabile tuturor, de termene care să ofere un orizont de timp concret spre revenirea la normalitate și de măsuri coerente pentru a le proteja locurile de muncă. Altfel, tensiunea socială se va transforma, rapid, într-un cutremur care va mătura șansele țării de a ieși din criză!", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Nu există ”teroriști”, ”săraci” sau ”asasini”! Există doar români! Români disperați. Unii că mor de foame, alții că sunt...

Publicată de Marcel Ciolacu pe Joi, 1 aprilie 2021

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close