
Reforma administrației publice va include reducerea cu 20% a angajaților, salarizare după performanță în administrația publică centrală și locală, eliminarea bonusurilor de pensionare la întreprinderi publice și autorități publice, arată Programul de Guvernare PSD-PNL-UDMR-Grupul parlamentar al minorităților naționale perioada 2025 – 2028. De asemenea, programul prevede modificarea legilor pentru a elimina plata pensiilor speciale înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare aplicabile în regimul general al pensiilor – decembrie 2025. De asemenea, sunt prevăzute măsuri precum eliminarea cumulului pensie-salariu și șomaj doar 6 luni.
Reforma administrației publice
Calculul corect al personalului. Reducerea cu 20% a angajaților
Creșterea capacității de încasare a impozitelor. Crearea de pârghii legale pentru reținerea a 50% din beneficiile sociale pentru persoanele care nu-și plătesc impozitele;
Reforme/reorganizări:
1. Crearea unor structuri de suport (juridic, financiar-economic, achiziții publice, managementul resurselor umane, IT) la nivelul ministerelor/ordonatori de credite pentru instituțiile subordonate și UAT-uri cu capacitate mai mare pentru UAT-urile mai mici – adoptare în anul 2025, intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2026.
2. Stabilirea și implementarea unor scheme de personal maximale;
3. Reevaluarea proiectelor CNI;
4. Evaluare și eșalonare proiecte Anghel Saligny;
5. Introducerea cofinanțării APL-uri, în funcție de capacitatea financiară a acestora, pentru prioritizare investiții;
6. Introducere indicatori pentru sustenabilitatea proiectelor – ex: număr de locuitori, spor natural, număr de autorizații de construcție,
7. Evaluarea utilizării proiectelor finalizate (număr racordați la rețele de apă, canalizare, etc);
8. Standarde de cost revizuite;
9. Stimulare performanță ex. alocări funcție de grad de încasare impozite, responsabilizare autorizații construire și stabilire corectă a impozitelor;
10. Creșterea capacității de încasare a impozitelor. Crearea de pârghii legale pentru reținerea a 50% din beneficiile sociale pentru persoanele care nu-și plătesc impozitele;
11. Transferarea rețelelor de utilități publice neautorizate către operatorii regionali autorizați;
12. Raportarea la numărul real al populației (recensământ);
13. Eficientizarea prin corelarea anuală a numărului de personal la UAT-uri, cu numărul persoanelor domiciliate pe raza UAT-ului inclusiv consiliile județene (OUG 63/2010) – adoptare în anul 2025, intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2026.
14. Desființarea funcției de viceprimar la autoritățile administrației publice locale cu o populație mai mică de 1.500 de locuitori – adoptare în 2025, intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2026.
15. Adoptarea Codului Finanțelor Publice Locale pentru asigurarea predictibilității finanțării autorităților locale – adoptare în anul 2025, intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2026,
16. Adoptarea Codului de Procedură Administrativă – adoptare în 2025, intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2026,
17. Revizuirea/modificarea/completarea Codului Administrativ pentru eficientizarea acestuia după 6 ani de la intrarea sa în vigoare.
18. Desființarea structurilor publice din subordinea/coordonarea ministerelor organizate la nivel regional – adoptare în 2025, intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2026,
19. Salarizare după performanță în administrația publică centrală și locală – adoptare în 2026, intrare în vigoare la 1 ianuarie 2027,
20. Grile de salarizare naționale pentru UAT-urile care nu acoperă salariile din venituri proprii.
21. Adoptarea unei noi legi privind statutul funcționarilor publici.
22. Reformarea programelor de formare profesională a salariaților din administrația publică și consolidarea pregătirii aleșilor locali, mai ales a celor care se află la primul mandat – adoptare în 2025, intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2026,
23. Simplificarea procesului de atestare a inventarului bunurilor aflate în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale prin mutarea competenței de emitere a punctului de vedere de la MDLPA la nivelul fiecărui județ, respectiv la Instituția Prefectului – adoptare în 2025, intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2026,
24. Reorganizarea aparatului Instituției Prefectului - adoptare în anul 2025, intrare în vigoare la 1 ianuarie 2026
25. Eliminarea indemnizației membrilor Autorităților Teritoriale de Ordine Publică - adoptare în anul 2025, intrare în vigoare la 1 ianuarie 2026.
26. Eliminarea remunerării membrilor organismelor cu rol consultativ fără personalitate juridică, constituite la nivel central sau local – intrare în vigoare la 1 ianuarie 2026.
27. Armonizarea legislației privind integritatea în funcțiile publice cu decizia CCR in sensul asigurării in sensul transparentizării declarațiilor de avere si de interese - intrare în vigoare la 1 ianuarie 2026.
28. Elaborarea cadrului legislativ pentru legea Capitalei.
29. Organizarea unei evidențe privind personalul contractual din administrația publică la nivelul MDLPA.
30. Reorganizarea și restructurarea sau lichidarea întreprinderilor publice care înregistrează pierderi 3 ani la rând și care nu prestează un serviciu de utilitate publică, cum ar fi transport, termoficare.
31. Reducerea cu 20% anvelopei salariale autorităților publice centrale, referitor la anul 2024
32. Derularea, desfășurarea procedurilor de selecție a administratorilor la toate întreprinderilor publice și centrale.
33. Eliminarea bonusurilor de pensionare la întreprinderi publice și autorități publice.
34. Modificarea legilor pentru a elimina plata pensiilor speciale înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare aplicabile în regimul general al pensiilor – decembrie 2025
35. Corporatizarea regiilor autonome – Potrivit prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 187/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, întreprinderile publice existente prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. a) din OUG 109/2011 se pot reorganiza de către autoritățile publice tutelare competente prin divizarea activităților de serviciu public de cele comerciale în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 187/2023. Activitățile comerciale divizate vor fi organizate în societăți pe acțiuni sau în societăți cu răspundere limitată, potrivit prevederilor Legii nr. 187/2023.
36. Revizuirea programelor europene în scopul eficientizării fondurilor europene.
37. Elaborarea cadru normativ pentru realizarea Inventarului Național al Investițiilor necesare pentru dezvoltarea integrată locală, zonală, gestionat de un departament al reformei administrației publice locale coordonat la nivelul Cancelariei Prim-ministrului sau Secretariatul General al Guvernului.
38. Reducerea în medie cu 20% a numărului angajaților din administrația publică centrală.
39. Reducerea sporurilor și stimulentelor exagerate în administrația publică centrală și locală.
40. Raportarea normei la poliția locală la 1.500 de locuitori și coordonarea cu poliția națională.
41. Analiza și eficientizarea prioritizării investițiilor din programele naționale, introducerea cofinanțării UAT-urilor la anumite programe, de ex. construirea de stadioane.
Reforme / reorganizări / comasări în Agricultură
1. Reorganizarea instituțiilor deconcentrate din domeniul agricol la nivel județean,
2. 2.Reorganizarea administrativă a agențiilor din subordinea MADR. În funcție de acordul Comisiei Europene, unificarea prin reorganizare a agențiilor de plăți.
Măsuri de dezvoltare
1. Echilibrarea balanței comerciale pentru produse agroalimentare. Programe de stimulare a producției și a capacității de procesare
2. Sprijinirea sectorului de creștere a suinelor. Dezvoltarea fermelor de familie.
3. Sprijinirea sectorului de creștere a păsărilor prin realizarea de ferme.
4. Continuarea programului INVESTALIM;
5. Continuarea finanțării proiectelor aprobate destinate procesării prin programul național strategic – alocare 600 milioane euro din fonduri europene,
6. Procesare în sectorul de panificație, lansare apel de proiecte prin Programul Național Strategic cu o alocare în valoare de 200 milioane euro, din fonduri europene,
7. Stimularea producției de legume, fructe și cartofi, 50 milioane euro din PNS (fonduri europene) pentru dotarea cu echipamente a legumicultorilor,
8. Strategia de finanțare a infrastructurii principale si secundare de irigații din România. Creșterea suprafeței irigabile ;
9. Regândirea programului AgroInvest prin: Garantarea de către stat a creditelor de investiții; Acordarea de credite avantajoase;
10. Creșterea suprafeței minime eligibile în cererea unică de plată pe suprafață de la 1 ha la 2 ha pentru fermierii din sectorul vegetal, finanțată din fonduri europene
Reforme și reorganizări în Educație și Cercetare
1. Diferențierea universităților prin misiuni (educație, educație și cercetare, educație și cercetare avansată) și evaluările instituționale raportate la aceasta, inclusiv crearea de mecanisme noi de susținere a misiunii asumate și a flexibilizării ciclurilor de studiu în aceeași universitate, întărire a autonomiei financiare și parteneriate cu mediul socioeconomic. Se încurajează concentrările academice, care pot duce la eficientizarea costurilor și la performanță academică. Politicile în domeniul universitar trebuie să fie relaționate și cu trasabilitatea forței de muncă generate.
2. Cercetarea se reorganizează într-un sistem național eficient – mai ales în baza evaluării demarate în 2025 - cu finanțare publică crescândă până la 1% din PIB până în 2030. Se promovează concentrări academice, susținând inovarea tehnologică și socioculturală. Se încurajează parteneriatele public-privat pentru transfer tehnologic, crearea unui hub regional de inovare și atragerea companiilor internaționale prin facilități fiscale. Propunem lansarea de competiții multianuale pentru cercetători și alinierea priorităților CDI cu temele din programele europene., dar și cu strategiile naționale.
3. Etica trebuie să fie un demers transversal în educație-cercetare, organizată după bunele practici europene.
Reforme /reorganizări /comasări în Sănătate
1. Creșterea performanței spitalelor: Reducerea numărului de paturi cu spitalizare continuă cu peste 20% până în 2030; Plata funcție de performanță pentru medici; Optimizarea sporurilor la personalul din spitalele în funcție de numărul de servicii medicale acordate; Creșterea numărului de instrumente administrative pentru managerii unităților sanitare și introducerea de criterii de performanță pentru șefii de secție; Consorții de spitale și achiziții comune pentru materiale primare la nivel județean/regional/național;
2. Creșterea bazei de plătitori la Casa de Asigurări: Descurajarea acordării de concedii medicale fictive: controale asupra medicilor și beneficiarilor de concedii. Eliminarea scutirii CASS pentru toate concediile medicale; Creșterea cu 20% a bazei de contribuabili a CASS, prin eliminarea excepțiilor. (Plătitori 6.3 milioane - beneficiari 16.6 milioane); Creșterea cu peste15% prin aplicarea CASS la pensiile mari;
3. Folosirea eficientă a bugetelor CNAS: Reducerea centrelor de permanență din mediul urban; Sistemele private de sănătate care vor dori contract cu CNAS vor avea obligația ca minim 80% din personalul angajat să fie angajați cu normă întreagă; Rezidenții în sistem privat plătiți parțial de unitatea medicală; Desfacerea contractului de muncă pentru personalul medical care desfășoară în timpul programului de lucru din sistemul public, activități medicale în alte unități sanitare; Convertirea unităților sanitare cu grad redus de ocupare și servicii medicale ineficiente în ambulatorii sau spitale de recuperare și paleație;
4. Creșterea ponderii medicamentelor generice și respectarea ghidurilor de tratament;
5. Eficientizarea instituțiilor subordonate Ministerului Sănătății – direcțiile de sănătate publică (DSP), Institutul Național de Sănătate Publică;
6. Reorganizarea și eficientizarea Institutuli Național de Transfuzie Sanguină și a centrelor județene;
Reforme /reorganizări / comasări în Transporturi
1. Prioritizarea contracte CNAIR + sistare semnare de noi contracte!!!!!!!;
2. Calculul corect al personalului. Reducere cu 20% a angajaților;
3. Plan de reducere a subvențiilor acordate companiilor din subordine!!!!!!;
4. Reforma ROMATSA RAR, ARR, AACR, TAROM, Aeroportul Otopeni și a celeorlalte companii din subordinea Ministerului.
5. Consilii de administrație din profesioniști;
6. Reducere CA-uri, comitete;
7. Transparență (CCM-uri, cheltuieli, bugete, etc.);
8. Limitare indemnizații și salarizare;
9. Indicatori de performanță → demiteri pentru neîndeplinire!!!!;
10. Reducere subvenții și creșterea eficienței;
11. Audit active;
12. Sediu fiscal în România pentru companiile din domeniul aerian – condiționat de cadrul legislativ european. Soluții alternative – taxă fixă/bilet outgoin;
13. Creștere valoare - taxă rovignetă!!!;
14. Plafonarea pensiilor și salariilor!!;
15. Testare funcționari și personal de conducere angajat prin contract de mandat;
16. Revizuire contracte colective de muncă care prevăd drepturi exagerate;
17. Optimizare funcțională și administrativă la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și a unor instituții aflate în subordine, comasarea entităților cu atribuții convergente sau complementare.
18. Optimizarea structurii organizaționale. Structură optimă de personal, eliminarea pozițiilor redundante și o alocare eficientă a resurselor umane. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are în subordine sau sub autoritate peste 50 de unități.
19. Automatizarea proceselor operaționale: implementarea tehnologiilor moderne de automatizare a proceselor, contribuind astfel la reducerea costurilor operaționale, a personalului excedentar și la creșterea rapidității în livrarea serviciilor de transport către cetățeni.
20. Reforma sistemului de taxare a transportului.
21. Revizuirea sistemului de acordare a subvențiilor de transport prin: monitorizarea contractelor de servicii publice și trecerea la un sistem axat pe numărul de călători expediați, eficiență și calitate a serviciilor; valorificarea mai eficientă a activelor de transport subutilizate; identificarea unor resurse financiare europene adiționale pentru subvenționarea transportului destinat categoriilor vulnerabile.
22. Îndeplinirea tuturor condiționalităților aferente jalonului 79 PNRR privind procedurile de guvernanță corporativă (OUG 109).
Acțiuni pentru companii/instituții subordinate: Restructurarea TAROM. Aplicarea planului de restructurare aprobat de Comisia Europeană, în urma căruia operațiunile TAROM vor fi raționalizate, flota va fi reînnoită și costurile vor fi reduse. TAROM trebuie să redevină un actor aerian important în spațiul aerian european și internațional.
Măsuri accelerare absorbție fonduri europene
1. Sprijinirea transportului feroviar din zonele defavorizate sau izolate către polii urbani regionali. Eliminarea "sărăciei în transporturi" prin accesarea de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a reformelor și investițiilor prevăzute în cadrul Fondului Social pentru Climă - redeschiderea liniilor de cale ferată aflate în conservare, reducerea timpilor de parcurs prin reînnoirea sectoarelor de cale ferată secundare, achiziționarea de material rulant, pentru creșterea accesibilității comunităților defavorizate și izolate la serviciile de bază ale polilor urbani regionali, precum accesul la locuri de muncă mai bine plătite sau accesul la sistemele sanitare și de educație ale acestora.
2. Înlocuirea flotei de trenuri de metrou pe Magistrala 4 existentă prin achiziția a 12 trenuri de metrou și sistem de automatizare și siguranță cu finanțare din Fondul pentru Modernizare.
3. Stații de reîncărcare pe rețeaua de drumuri de mare viteză- autostrăzi, drumuri expres, precum și drumuri naționale printr-un program, finanțat prin Fondul pentru Modernizare.
4. Stații de reîncărcare mediul privat. finanțat prin Fondul pentru Modernizare.
5. Instalarea stațiilor de reîncărcare/ încărcare baterii și creșterea capacității rețelei electrice din porturi, finanțat prin Fondul pentru Modernizare
6. Implementarea unui program, finanțat prin Fondul pentru Modernizare pentru înverzirea operațiunilor aeroportuare și portuare prin înlocuirea utilajelor și echipamentelor neperformante din punct de vedere al consumului de energie, cu utilaje și echipamente cu emisii zero.
7. Implementarea unui program, finanțat prin Fondul pentru Modernizare pentru înlocuirea flotei de vehicule pentru transportul rutier și feroviar de marfă, precum și a flotei pentru transportul de pasageri și marfă maritim și pe căi navigabile interioare, prin achiziția de vehicule cu emisii zero.