Antena 3 CNN Politică Protest cu pancarte în fața Palatului Cotroceni. Ludovic Orban, mesaj pentru Klaus Iohannis: "Ne-ai trădat și ne-ai vândut"

Protest cu pancarte în fața Palatului Cotroceni. Ludovic Orban, mesaj pentru Klaus Iohannis: "Ne-ai trădat și ne-ai vândut"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:12 13 Iun 2023 Modificat la 15:15 13 Iun 2023

Pentru că nu a putut participa la negocieri, Ludovic Orban a protestat împotriva lui Klaus Iohannis.

Cu toate că acum cei doi sunt în opoziție, cu ceva ani în urmă, pe când Orban îl susținea pe Iohannis, acesta credea cu înverșunare în sloganul: "Cine tace și face/ Generalul Iohannis".

"În urmă cu 33 de ani, Iliescu declanșa manifestația pentru democrație din Piața Universității. Nici până astăzi nu există vreun vinovat, iar dosarul nu este finalizat. Ceea ce se întâmplă astăzi arată de ce. De ziua lui de naștere, astăzi, Iohannis face propria lui mineriadă politică.

Își bate joc și trădează încrederea și speranța care i-a fost acordată de peste șase milioane de români. În campania sa a promis o Românie fără PSD, o Românie care se modernizează, fără corupție, în care românii să se poată dezvolta la ei în țară. 

Citește și: Nicolae Ciucă a fost ales președinte al Senatului. Fostul premier a fost votat şi de UDMR ​

Astăzi, Iohannis comite ultimul act de trădare din drama pe care e servit-o poporului român, dând puterea spre caracatița PSD. Începând de astăzi, după desemnarea lui Ciolacu, Iohannis devine un cal troian a PSD. ​​​​​​

Klaus Iohannis nu a fost altceva decât un mincinos nerușinat  care și-a bătut joc de toți oamenii și a călcat toate promisiunile în picioare", a declarat Ludovic Orban.

×
x close