Antena 3 CNN Politică Procurorii DNA anchetează revelionul organizat de primarul Mihai Chirica, la Iaşi

Procurorii DNA anchetează revelionul organizat de primarul Mihai Chirica, la Iaşi

Direcţia generală Anticorupţie (DNA) a cerut deja mai multe documente legate de modul în care a fost atribuit contractul de organizare pentru acest spectacol.

Procurorii DNA anchetează revelionul organizat de primarul Mihai Chirica, la Iaşi
Sursa foto: Facebook
de Alexandra Cojoianu    |    10 Ian 2023   •   22:10

Primarul spune că totul a fost transparent şi la costuri mici.

"Solicitarea a fost făcută ca de fiecare dată prin publicare sau s-a publicat şi prin satul primăriei şi s-a dat în presă şi altfel precum ştiţi. Am primit şi o ofertă, s-au respectat şi actele.

Nu este niciun fel de problemă, total costul întregului Revelion a fost în jur de 550.000 de lei cu tot cu TVA. 

"O să vedeţi că sunt unele se duc spre milioane de lei în oraşe mai mici decât noi. Nu asta ne interesează defapt.

Lucrul bun este că am reuşit să aducem poate cel mai important nume din lumea spectacolului dintre cântăreţii români", a declarat Mihai Chirica, primarul din Iaşi.

×
Subiecte în articol: Iași Mihai Chirica
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close