Antena 3 CNN Politică Mihai Stănişoară a demisionat din funcţia de deputat. Ce a declarat în legătură cu viaţa politică

Mihai Stănişoară a demisionat din funcţia de deputat. Ce a declarat în legătură cu viaţa politică

Mihai Stănişoară a demisionat din funcţia de deputat. Ce a declarat în legătură cu viaţa politică
Sursa foto: foto: dcnews.ro
29 Apr 2015   •   10:57

Mihai Stănişoară a demisionat din funcţia de deputat, dar şi din cea de membru al PLR. El a declarat că a luat această decizie de a nu mai face parte din viaţa politică după o îndelungată autoanaliză.

"După o îndelungată deliberare şi autoanaliză, am hotărât ca drumul pe care îl voi urma de acum înainte să nu mai includă, cel puţin pentru o perioadă, politica de partid sau cea parlamentară. Sunt convins că experienţa şi profesionalismul meu vor putea fi puse şi de acum înainte în slujba unor proiecte importante, care să vizeze dezvoltarea socio-economică a României, în context intern şi internaţional", a spus Stănişoară.

Mihai Stănişoară a avut două madate de deputat între 2000 şi 2008, iar din 2008 şi până în 2012 a fost senator. În 2012, el a fost ales din nou deputat într-un colegiu din judeţul Mehedinţi. Stănişoară a fost membru al PDL şi chiar vicepreşedinte al partidului şi lider al grupului deputaţilor democrat-liberali până în martie 2013, când s-a înscris în PNL, anunţând că acest partid este singurul care "poate susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în România". În iunie 2014, el a anunţat că îl urmează pe Călin Popescu Tăriceanu în Grupul de Iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, devenit ulterior PLR. 

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close