Preţul mediu luat avut în vedere de autorităţi pentru calcularea prejudiciilor cauzate de tăierile ilegale de lemn este, astăzi, de 164 de lei, deşi tariful mediu pentru un metru cub de lemn se situează la 272 de lei, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), a scris, luni, pe pagina sa de socializare, ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, conform Agerpres. Ea a precizat că zilele acestea va publica proiectul de lege care să prezinte preţul mediu real.
"Ştiţi cum se calculează prejudiciile în dosare pe tăieri ilegale? Se înmulţesc metri cubi de lemn tăiaţi ilegal cu preţul mediu pentru un metru cub. Ştiţi care e preţul mediu luat în calcul de autorităţi pentru calcularea acestor prejudicii? 164 de lei. Asta deşi preţul mediu real este mult mai mare de ani de zile.
Şi, uite aşa, ajung unii infractori să fie consideraţi că au produs prejudicii mult mai mici decât cele reale. Bine, bine dar cum se stabileşte care e preţul mediu pentru un metru cub de lemn luat în calcul în astfel de cazuri de autorităţi? Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are această datorie prin lege pe care trebuie să o iniţieze.
De 8 ani această lege nu a mai fost updatată, deşi preţul mediu pentru un metru cub de lemn, conform datelor de la INS, este de 272 de lei", a subliniat Buzoianu.
Ministra Mediului a precizat că zilele acestea va publica proiectul de lege care să prezinte preţul mediu real. "Ca să recunoască toate autorităţile preţul mediu real pentru un metru cub de lemn şi să folosească această sumă când calculează prejudicii. Hai că se poate să plătească cei care ne jefuiesc pădurile", a transmis Diana Buzoianu.
Buzoianu vrea şi un control pe plajele din România
Ministerul Mediului va face un control generalizat pe plajele din România, pentru a vedea dacă situația de la Năvodari nu se întâmplă pe toate plajele, a declarat, luni, ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.
"Ne uităm să facem un control mult mai generalizat pe plajele din România, pentru că vrem să vedem dacă această situație de la Năvodari este o situații specială, excepțională, sau dacă este, de fapt, o situație care se întâmplă pe absolut toate plajele România. Și o să avem acest control făcut în următoarea lună", a spus Buzoianu la o conferință de presă.
Aceasta a anunțat anterior că Apele Române au luat decizia de a nu prelungi contractele de închiriere a segmentului de plajă din Năvodari, în urma unui control derulat reieșind că din cele 75 de contracte, 62, respectiv circa 80%, aveau construcții ilegale pe acel spațiu.