Antena 3 CNN Politică Mircea Diaconu a câştigat procesul cu ANI. A fost achitat pentru conflict de interese

Mircea Diaconu a câştigat procesul cu ANI. A fost achitat pentru conflict de interese

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 13:28 13 Mar 2014 Modificat la 13:28 13 Mar 2014
Mircea Diaconu a câştigat procesul cu ANI. A fost achitat pentru conflict de interese
Foto: Intact Images
Fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu a fost achitat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, instanţa dispunând ca acesta să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei.

În 27 ianuarie 2011, ANI a informat că Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale.

Ulterior, Diaconu şi-a dat demisia din funcţia de director de teatru, iar Parchetul a declanşat o anchetă privind conflictul de interese în care s-a aflat parlamentarul.

×
x close