Antena 3 CNN Politică Năstase: BEC a înregistrat candidatura lui Băsescu în baza legii de redenumire a localităţii sale natale

Năstase: BEC a înregistrat candidatura lui Băsescu în baza legii de redenumire a localităţii sale natale

Năstase: BEC a înregistrat candidatura lui Băsescu în baza legii de redenumire a localităţii sale natale
Sursa foto: Adrian Nãstase
11 Dec 2009   •   13:07

Biroul Electoral Central a încadrat din greşeală procedura de înregistrare a candidaturilor prezidenţiale într-o altă lege decât cea a alegerii preşedintelui. Instituţia a confundat legea 370/2004 cu legea 370/2007 care prevede schimbarea denumirii oraşului Basarabi, unde s-a născut Traian Băsescu, în Murfatlar, legea privind alegerea preşedintelui ţării fiind 370/2004. Eroarea BEC a fost identificată de preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, care nu a ezitat să ia în derâdere competenţele Biroului în materie pe propriul blog.
Într-o postare pe blogul personal intitulată "Să râdem cu Biroul Electoral Central", Năstase atrage atenţia că deciziile BEC privind înregistrarea candidaturilor la alegerile prezidenţiale din 2009 au fost luate prin invocarea greşită a unei alte legi decât cea de resort.
?N-o să credeţi, dar BEC a înregistrat ?candidatura domnului Traian Băsescu, propusă de Partidul Democrat Liberal, la alegerile pentru Preşedintele Romaniei din anul 2009″, în baza Legii 370/2007, lege prin care, de fapt, s-a acceptat schimbarea denumirii oraşului Basarabi în Murfatlar (era să spun în Băsescu) !? scrie Năstase pe blogul său.
Legea care se referă la alegerea şefului statului are tot numărul 370, dar a fost adoptată în anul 2004.
BEC nu ar fi făcut această greşeală numai în cazul înregistrării candidaturii lui Băsescu, ci şi în situaţia dosarelor de candidatură depuse şi de ceilalţi pretendenţi la Cotroceni, mai arată Năstase.
?De fapt, toate candidaturile au fost înregistrate în baza legii 370/2007, în unele documente la început fiind indicată legea din 2007 iar, la sfârşit, fiind menţionata, ca fundament al operaţiunilor respective ? în mod corect ? Legea 370/2004, legea pentru alegerile prezidenţiale. Toate documentele sunt semnate de trei judecători, de preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi de reprezentanţii tuturor partidelor? mai afirmă deputatul social-democrat.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close