Nu mă mir, de altfel: nu e prima dată când el ne mărturiseşte cu francheţe că nu l-a interesat învăţătura, iar singurele cărti care i se par vag interesante se ţin într-un pachet care încape într-o palma şi nu în bibliotecă. Din acest punct de vedere, nimic de reproşat: în fond, e părerea sa şi democraţia românească, oricât de originală ar fi ea, tot îi garantează dreptul de a se exprima?, notează Adrian Năstase.
Ţine să sublinieze însă că atunci când ?ridica această viziune absolut personală la rangul de recomandare adresată ministrului educaăiei, situaăia devine un pic mai gravă.
Vă imaginaţi scena similară, în care regina Marii Britanii cheamă la palat pe mai-marii de la Oxford şi Cambridge şi le spune: ?băieţi, mai uşor cu filosofia, că nu se cere pe piaţa muncii. Şi-asa gândeşte prea multă lume? Produceşi şi voi sculeri-matriţeri, mai bine, ca să nu mai fiţi aşa inutili. Şi scoateţi-l pe Shakespeare ăla din programă, că s-a învechit, iar în zilele noastre avem alte preocupări. Şi, oricum, puteţi să-l citiţi pe Google?, scrie Năstase în postarea sa ?despre absurd?.
În final încheie amintind de absurdul votului din Parlament, unde a trebuit să vorbească, ?din nou, despre acuzaţiile mizerabile ale echipei de procurori ai lui Băsescu şi despre absurdul cererii procurorului general de a repeta un vot care nu a ieşit, anul trecut, aşa cum a vrut Băsescu?.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate