Antena 3 CNN Politică Adrian Năstase, despre nominalizarea lui Liviu Dragnea în funcția de premier

Adrian Năstase, despre nominalizarea lui Liviu Dragnea în funcția de premier

Adrian Năstase, despre nominalizarea lui Liviu Dragnea în funcția de premier
Sursa foto: Foto: Agerpres
01 Noi 2016   •   17:06

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, marţi, întrebat dacă liderul PSD, Liviu Dragnea, ar putea fi prim-ministru, că acesta nu are vreo interdicţie din partea Tribunalului de a candida la o funcţie în stat, aşa cum este în cazul său, scrie Agerpres.

"Ca o chestiune de principiu, Liviu Dragnea nu are o interdicţie din partea Tribunalului de a candida pentru o funcţie de stat. Eu, spre exemplu, dacă domnul Iohannis ar dori să mă desemneze prim-ministru, nu ar putea să facă lucrul ăsta pentru că eu am interdicţie din partea instanţei. Liviu Dragnea nu are o astfel de interdicţie. Alain Juppe în Franţa nu are o astfel de interdicţie şi iată că este foarte bine în politică după o condamnare cu suspendare. Atunci de ce trebuie să fim noi mai catolici decât Papa? Deci problema de principiu nu se pune", a spus Năstase, la Palatul Parlamentului.

Pe de altă parte, el a precizat că a văzut pe drum "tot felul de panouri cu o persoană care e tehnocrat, dar e pe listele unui partid" şi a concluzionat că "în România se poate orice".

Întrebat dacă, dincolo de interdicţia pe care o are, i-ar plăcea să fie premier, Adrian Năstase a răspuns că nu şi că acum este târziu pentru acest lucru.

"Eu cred că există un timp pentru orice lucru. Poate că ar fi fost important pentru mine şi m-aş fi bucurat într-un fel, aş fi încercat să găsesc soluţii, dacă în 2004 lucrurile nu ar fi mers într-o altă direcţie. Dar acum cred că este târziu şi de aceea încerc să ofer ceea ce pot prin relaţia pe care o am cu studenţii, prin activităţile la Fundaţia Europeană Titulescu şi, sigur, în relaţiile particulare", a afirmat fostul premier.

 

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea Adrian Nastase
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close