Antena 3 CNN Politică Năstase: PSD pierde teren în mediul rural

Năstase: PSD pierde teren în mediul rural

Năstase: PSD pierde teren în mediul rural
Sursa foto: adrian nastase
10 Iun 2009   •   08:11

Fostul premier al României Adrian Năstase revine pe blogul său şi scrie că PSD a câştigat alegerile europarlametare, deoarece ?deţine şi cel mai mare număr de voturi, dar şi de mandate?.
Cu toate acestea, el avertizează că există ?lucruri mai importante pentru PSD, decât un calcul de tip 1+1=cât vrea PDL. Afirmam într-o postare anterioară că aceste alegeri au confirmat faptul că PSD a pierdut teren în mediul rural. Acum vin şi cu cifre: cota noastră în rural a ajuns 32.9%, în vreme ce PDL are 33.8%. Diferenţa nu este mare, veţi spune, iar eu confirm acest lucru, dar adaug: diferenţa nu este mare acum, dar ea a fost mai mare în trecut şi functiona în favoarea PSD. Avem aşadar o problemă nu doar în perspectiva alegerilor prezidenţiale. Avem o problemă de factură identitară, ce se reflectă în baza socială a partidului şi în electoratul nostru tradiţional. Dincolo de rezultatul de acum, trebuie să vedem cum putem redeveni o alternativă prioritară pentru electoratul din mediul rural, cel pe care il ajutăm mereu şi pentru care am inspirat mereu Încredere.
Chiar şi aşa, nu cred că victoria PSD poate fi pusă la îndoială? sunliniază Năstase.
El aminteşte că în comparaţie cu anul 2007, s-a înregistrat o creştere electorală de 8% şi un mandat în plus.
Dar remarcă totuşi că ?de la ultimul moment electoral (noiembrie 2008), am pierdut mai bine de 500.000 de voturi. De fapt nu cred că le-am pierdut, ci nu am reuşit să le mobilizăm la fel de bine?. Şi dă exemple Buzău sau Botoşani unde formaţiunea sa a pierdut procente importante.
?Situaţia nu este dramatică, dar trebuie să discutăm serios la nivelul partidului nu neaparat despre aceste cazuri în parte, ci mai ales despre trendul pe care ne aflăm şi despre ceea ce trebuie fpcut pentru ca lucrurile care nu merg bine să se îndrepte.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Adrian Nastase premier al Romaniei
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close